Averea lui Jeff Bezos. Cum arată casele miliardarului. Galerie FOTO

Averea lui Jeff Bezos. Cum arată casele miliardarului. Galerie FOTOJeff Bezos. Sursa foto: dreamstime.com

Miliardarul Jeff Bezos, în vârstă de 57 de ani, trăiește sfârșitul unei "epoci", după ce 5 iulie 2021 a reprezentat prima zi în care nu s-a mai aflat la conducerea companiei-gigant Amazon, fondată în anul 1994 și care a devenit cea mai mare și mai valoroasă din lume. 

Compania Amazon a înregistrat transformări spectaculoase cu miliardarul Bezos la conducere și a generat acestuia un profit remarcabil. O parte dintre bani, Jeff Bezos i-a investit în proprietăți imobiliare. Miliardarul deține locuințe întinse pe tot continentul american, din Beverly Hills până în Seattle, din Washington DC până în New York.

[soc_slider_shortcode id="4230395"]

Până în anul 2019, când a avut loc divorțul dintre miliardar și fosta sa soție, averea lui Bezos a fost estimată la aproximativ 150 de miliarde de dolari, valoare ce l-a urcat în topul celor mai bogați afaceriști din întreaga lume. Însă chiar și după divorț, Jeff Bezos a reușit să rămână cel mai bogat om de pe globul pământesc - asta în ciuda faptului că fostei sale soții i-a oferit 36 de miliarde de dolari din acțiunile companiei Amazon. Averea lui Jeff Bezos, în prezent, este de 202 miliarde de dolari.

Deși nu este încă sigur cum vor împărți proprietățile imobiliare cei doi foști soți, cert este că locuințele deținute de Jeff Bezos sunt spectaculoase.

Bezos deține o locuință de lux pe bulevardul Fifth Avenue

Fondatorul Amazon a achiziționat, în luna aprilie a anului 2020, un nou apartament în cadrul uneia dintre cele mai luxoase clădiri din Manhattan, New York. Imobilul se află pe celebrul bulevard Fifth Avenue. În anul 2019, miliardarul a cumpărat etajele 21, 22, 23 și 24 ale clădirii de lux cu 80 de milioane de dolari, iar pentru noul apartament care se întinde pe etajul 20 al clădirii, Bezos a dat 16 milioane de dolari.

Unul dintre apartamentele cumpărate de miliardar în anul 2019 este mai degrabă un penthouse, care se întinde pe trei etaje. Imobilul are cinci dormitoare și cinci băi, toate aflate pe o suprafață de 17.000 de metri pătrați.

Clădirea în care Bezos deține apartamentele a fost construită în anul 1912 și prezintă o sală de fitness, un studio de yoga, o cameră de masaje, o cameră de jocuri, o sală pentru evenimente și o cinema.

Miliardarul deține imobile în apropiere de Central Park, locul unde a fost filmat celebrul serial "Friends"

Despre miliardarul Jeff Bezos s-a mai vehiculat în presă că deține patru apartamente pe Central Park West, în apropiere de Central Park, locul unde a fost filmat serialul "Friends" (1994), difuzat de NBC în perioada 22 septembrie 1994 - 6 mai 2004.

Cele patru imobile au costat 17, 5 milioane de dolari, potrivit presei internaționale. Trei dintre acestea au fost achiziționate în anul 1999 (12, 13 milioane de dolari), după care, în anul 2012, Bezos a mai cumpărat un alt apartament cu 5, 3 milioane de dolari.

O sursă a declarat pentru The Post însă, că niciunul dintre aceste apartamente nu se află înregistrate pe numele miliardarului.

Fostul Muzeu al Textilelor din Kalorama a fost cumpărat de Bezos

[soc_slider_shortcode id="4230417"]

În anul 2016, după ce a devenit proprietarul The Washington Post, Jeff Bezos a cumpărat fostul Muzeu al Textilelor din Kalorama, al cărui contravaloare a fost de 23 de milioane de dolari. După ce l-a achiziționat, miliardarul a mai investit 12 milioane de dolari în renovarea clădirii.

Locuința se întinde pe o suprafață de 27.000 de metri pătrați și a fost construită în anul 1914. Aceasta prezintă 10 dormitoare, 8 băi și 11 șemineuri. Anexate clădirii sunt o grădină privată și un gazon cu o fântână arteziană.

Vis-a-vis de fostul muzeu, Jeff Bezos a mai cumpărat o locuință de 4.800 de metri pătrați, la începutul anului trecut, în luna ianuarie. Pentru ea, miliardarul a plătit 5 milioane de dolari.

Vedere din clădirea de vis-a-vis de fostul muzeu

Locuința de vis-a-vis de fostul muzeu a fost construită în anul 1951 și prezintă patru dormitoare. Șemineurile din interiorul casei sunt realizate din marmură sculptată, iar parchetul este realizat din lemn de esență tare. Locuința mai prezintă și o cramă cu 700 de sticle de vin.

În districtul Kalorama au locuit, în urmă cu mai mulți ani, Jared Kushner și Ivanka Trump, precum și Barack și Michelle Obama.

Cum arată conacul lui Jeff Bezos din Beverly Hills

Chiar înainte de declanșarea pandemiei de coronavirus, Jeff Bezos a cumpărat un conac în valoare de 165 de milioane de dolari de la producătorul de film David Geffen, în Beverly Hills. Acesta are 12.254 de metri pătrați și prezintă pardoseli de lemn, pereți frescă, ferestre sub formă de diamant și uși sculptate manual.

[soc_slider_shortcode id="4230428"]

Locuința prevede opt dormitoare, zece băi, o grădină europeană, o sală de spa și o piscină. Sala de mese poate găzdui 12 persoane. De asemenea, în curtea conacului se află fântâni arteziene și un teren de tenis. Bucătăria prezintă gresie pictată manual și un apartament atașat, conform presei internaționale.

Bezos mai deține și un al doilea conac, în stil spaniol, pe care l-a achiziționat în anul 2007 cu suma de 24. 45 milioane de dolari. În Beverly Hills, Bezos mai deține o locuință cu un singur etaj, cumpărată în anul 2017 și pe care a plătit 12, 9 milioane de dolari. Aceasta a fost construită în anul 1956 și se întinde pe o suprafață de 4.500 de metri pătrați. Are patru dormitoare și șase băi, potrivit presei internaționale, care notează că pe mapa Google se observă, în curtea locuinței, o piscină mare.

Ce proprietate deține miliardarul în vestul Texasului

În vestul Texasului, Jeff Bezos deține o proprietate de 30.000 de acri, unde își are sediul compania Blue Origins a miliardarului.

Pe acest teritoriu însă, Bezos are o locuință pe care a cumpărat-o în anul 2004. Presa străină spune că suma pe care a plătit-o miliardarul pentru această casă nu este cunoscută publicului. Locuința a fost construită în anul 1920.

Locuința din Seattle a fost printre primele achiziționate

Jeff Bezos mai deține o locuință din Medina, Seattle. Pentru aceasta, miliardarul a plătit, în anul 1998, suma de 10 milioane de dolari. Locuința are 20.600 de metri pătrați și prezintă cinci dormitoare și patru băi.

În același oraș, Bezos a mai cumpărat un conac de 8.300 de metri pătrați cu cinci dormitoare și patru băi. Pentru acesta, miliardarul a dat 50 de milioane de dolari. Proprietățile din orașul Medina se numără printre primele imobile achiziționate de miliardarul Jeff Bezos, potrivit nypost.com.