Avem un Goebbels al Pandemiei. Planul dr. Streinu-Cercel de la idee la haos
- Dan Andronic
- 22 aprilie 2020, 08:43
Planul Dr. Streinu-Cercel, intitulat "Vacanța Mare", a devenit vedeta mediatică a Pandemiei. Un plan care ne arată că ideea de propagandă nu este compatibilă cu cea de comunicare către populație.
Orice nenorocire naște monștri. În vremurile moderne de cele mai multe ori sunt niște monștrii ai comunicării.
În general vorbim despre foști ziariști, deveniți consultanți politici. Uneori întâlnim situația în care ziariștii își suplimentează veniturile cu ceva mahmudele de la partide sub formă de onorariu de consultanță, la plic sau pe factură, dar această categorie are altă denumire decât cea de consultant, așa că nu vom discuta despre ei.
Am fost și eu, în anul 2000, un ziarist care a ales consultanța politică, renunțând la scris. Alături de Bogdan Teodorescu am construit prima firmă de consultanță politică, care a lucrat cu tot ceea ce însemna om politic important în România. Până în 2009 am lucrat în mai multe campanii electorale, dar și în intervalul dintre ele. Apoi am revenit în presă, ca patron al EvZ și Capital. Așa că știu cum funcționează...
Într-o întâlnire cu unul din cei mai informați oameni din Guvern, discutând despre Grupul de Comunicare Strategică și modul în care distribuie informații presei, mi-a comunicat zâmbind: "Da, avem acolo pe cineva care se crede Goebbels...". M-a bufnit și pe mine râsul. Dacă tot aveam ditamai Pandemia, acum ne trebuia și ditamai Propagandistul.
Nu o să intru în detaliile copilăriilor de acolo, situația este prea gravă, dar aș vrea să discutăm despre modul în care s-a jucat povestea cu Planul Dr. Streinu-Cercel.
În urmă cu o săptămână a apărut public, bănuiesc că dat chiar de domnia sa, Planul "Vacanța Mare" care prevedea izolarea totală a persoanelor peste 65 de ani, în diverse locuri, pentru 3 luni.
Ideea este preluată de ministrul Sănătății într-un interviu pentru Realitatea Plus.
„Ne-am gândit efectiv și la niște metode sa îi ducem într-un hotel, să-i ducem într-o camera cu tot confortul in care să vină cineva și să aiba grijă de ei. Dar rămâne în funcție de evoluție”, a precizat Nelu Tătaru, pe 16 aprilie.
O ipoteză ușor fantastică, întrucât numărul pensionarilor, cei care s-ar încadra la această categorie de vârstă este de 5,1 milioane, iar capacitatea totală de cazare la nivelul hotelurilor și pensiunilor este de 400.000 de camere. Deci chiar dacă ai rechiziționa toate hotelurile din România, nu ai putea caza decât o mică parte.
De aici începe sarabanda. Dr. Streinu-Cercel în căutarea luminilor rampei dă documentul unei agenții de presă, pe 20 aprilie, ceea ce nu face decât să amplifice subiectul.
Toată lumea se năpustește pe această afirmație, care este disecată în fel și chip, negată până la cel mai înalt nivel. Până și președintele Klaus Iohannis este nevoit să zică ceva, ca să potolească lucrurile.
Era evident că Planul Vacanța Mare dr. Streinu-Cercel intră în categoria documentelor în care se merge pe "worst case scenario", adică evoluția catastrofală a situației. Era scris în luna februarie, când altele erau perspectivele.
Din el se vedea cum 3/4 din populație intră în carantină într-o formă sau alta. Este acel tip de plan de acțiune pe care-l pregătești, dar nu-l aplici niciodată. Pentru că într-un fel sună lucrurile pe hârtie, alta este situația reală.
„Domnul Streinu-Cercel vorbeşte în numele său. Nu are nicio legătură cu deciziile la nivelul Guvernului şi critic sever aruncarea în spaţiul public a unor propuneri care nu au fost analizate şi care nu fac parte din deciziile care se iau la nivelul Ministerului Sănătăţii şi la nivelul Guvernului. Nu există nici cea mai mică intenţie privitoare la părinţii şi bunicii noştri de a îi menţine în izolare o perioadă atât de lungă sau de a asigura un spaţiu de carantină şi ruperea din familii”, a spus premierul Ludovic Orban, la TVR în urmă cu o zi.
Uitându-mă la toată această furtună într-un pahar cu apă, am ajuns la concluzia că suntem o țară mare! Putem da mult mai mulți propagandiști...
Notă. Paul Joseph Goebbels Germania – n. 29 octombrie 1897 - d. 1 mai 1945, Berlin, Germania celui De-al Treilea Reich) a fost un politician german și Ministrul Propagandei Publice în timpul regimului nazist din anul 1933 până în 1945. A fost unul dintre cei mai apropiați colaboratori a lui Adolf Hitler și printre cei mai devotați adepți a ideologiei naziste. Joseph Goebbels a făcut tot ce i-a stat în putere să pregătească poporul german pentru un conflict militar de mare amploare, apoi pe continuarea luptei în ciuda evidenței militare, fiind alături de Adolf Hitler până la momentul final.