Avem prea multe universităţi

Avem prea multe universităţi

Aceasta este concluzia la care a ajuns Bogdan Olteanu, preşedintele Camerei Deputaţilor. După vizita de la Universitatea Aurel Vlaicu din Arad, şeful deputaţilor, a declarat, astăzi, că sunt prea multe universităţi în România. De asemenea, liberalul a precizat că nu toate îşi vor continua activitatea.

Vicepreşedintele PNL a participat apoi la un miting alături de persoanele cu dizabilităţi.

La plimbarea prin oraş, Bogdan Olteanu şi-a amintit că bunicul său este din Arad.

"Am venit în Arad, care e un oraş de mare bogăţie şi tradiţie în România, e oraşul din care vine şi bunicul meu. Din păcate în ce priveşte prezentul mai sunt multe de făcut, poate multe din tradiţiile şi gloria Aradului s-au pierdut între timp. Sper ca ele să fie vreodată aduse înapoi", a declarat Olteanu, potrivit Realitatea.

(14:09)

Ne puteți urmări și pe Google News