Starea fotbalului românesc este supărătoare, ca să nu spun jalnică. Au fost vremuri ,de mult apuse, în care băteam sau luptam de la egal la egal cu Anglia, Franța, Spania, Italia, Belgia. Acele vremuri, numite de mulți, ale unui fotbal cu basca-n cap era perioada post romantică.

Azi o numim vintage. Erau fotbaliști de calitate cu învățătura maidanului, cu naturalețea și bărbăția în instalație. Jucătorii români nu putea să se etaleze în străinătate decât prin fuga definitivă din patrie, cu consecințele de rigoare, concretizate în condamnare de către statul comunist.Ultimele cazuri notorii predecembriste au fost Viorel Năstase, Alexandru Sătmăreanu și Marcel Răducanu. Doi steliști și un dinamovist.

Au fost odată antrenori adevărați

În spectacolul fotbalistic oferit atunci românilor exista un pion extrem de important în angrenajul oricărei echipe, denumit antrenor. Între aceștia nu exista vreunul în primele două divizii, A și B, care să nu fi jucat fotbal. Toți, fără excepție, au făcut-o. Unii chiar au fost mari glorii naționale. Români, unguri, sârbi,bulgari, evrei, țigani și chiar nemți, nu conta. Nu conta nici vârsta și nici orientarea politică. Doar rezultatele de pe teren îi puteau confirma sau demite. La echipele naționale, la fel, indiferent că erau de seniori, tineret sau seniori. În afara experienței acumulate de către aceștia ca foști fotbaliști, partidul îi îndemna, fără obligativitate, să mai pună mâna și pe carte. Unii o făceau, alții nu.

Doar rezultatele te califică

Repet, rezultatele și doar ele, îi califica și-i separa în valori sau non-valori. Existau și-atunci Facultăți de sport cu specializările de rigoare pentru toate disciplinele sportive, și existau și cursuri și examene pentru calificările post universitare. Mai exact categorii de antrenori, de la a 3-a, la a-1-a. Încununarea supremă a muncii și talentului antrenorilor  era numirea ca selecționeri ai loturilor naționale. Comuniștii erau de multe ori atenți la raportul dintre merite, rezultate și numirile pe care le făceau.

Angelo Niculescu, Ștefan Covaci, Valentin Stănescu, Lucescu, Jenei, Constantin, Rădulescu, Dinu, Iordănescu, Pițurcă au jucat fotbal la cel mai înalt nivel posibil în România și au antrenat și confirmat în activitatea de antrenori până să fie numiți selecționeri. Aceste maniere de abordare deveniseră tabu în fotbalul românesc. În ultima vreme însă, modernismul, hipsterismul, slimismul, pupincurismul, au făcut ca noua generație de oameni de fotbal să schimbe radical abordarea devenită clasică.

Mirel Rădoi, premieră națională. Selecționer după 13 meciuri

În urmă cu aproape doi ani am asistat la  o premieră națională prin numirea lui Mirel Rădoi, ca selecționer al reprezentativei României. Cei care cunosc istoria fotbalului îmi vor da dreptate. Repet, acest post este încununarea supremă a unei munci și a unor rezultate. După doar 13 meciuri antrenate la Steaua/FCSB, obținând doar 3 victorii, 5 egaluri și 5 înfrângeri, FRF a considerat că acesta merită postul de prim antrenor al țării, deși scurtul bilanț era profund negativ. Desigur, veți zice că are elan, e mai spilcuit, a jucat în echipa națională și s-a jucat puțin și cu niște cămile arabe, vreme de vreo 6 ani. Sunt mulții alții mai merituoși decât el. Pot fi acestea oriunde în lume motive și criterii pentru o astfel de numire? Trec peste aceste amănunte deloc de neglijat și adaug la lipsa totală a cvasi demonstrației  tehnice și practice din CV-ul lui Rădoi, și faptul că n-avea nici studii în ale antrenoratului. Practică nu, studii nu.

Si-atunci, ce-l recomanda? Odată numit, Mireluș cel fără experiență și fără licentă PRO, s-a apucat de treabă, înlocuindu-l pe Daniel Isăilă, care era deja cocoțat cu U21 pe primul loc în grupa de calificare la Euro 2019, câștigă trei meciuri și face un turneu final bun, terminând pe locul patru. Odată instalat la seniori, datele problemei se schimbă.

7 meciuri, 2 victorii, 2 egaluri și 3 înfrângeri. Din nou un bilanț negativ care a năruit orice speranță de calificare la vreo competiție majoră, pentru o lungă perioadă. Ne aflăm în apropiere de o săptămână de foc, zic unii, deloc zic eu.

Tremolul bucilor înaintea meciurilor

Vom juca pe 25 Martie cu Macedonia de Nord, pe 28 cu Germania și pe 31 cu Armenia. Nu cu mult timp în urmă, aveam asigurate minimum 6 puncte din asemenea confruntări. Pe vremea când aveam ceva valoare. Scot Germania din ecuație pentru că nu i-am învins niciodată. Azi ne țîțîie fundul.  Din păcate, Mirel Rădoi s-a îmbolnăvit cu Covid 19 și nu va putea participa cel puțin la primul joc, cel cu Macedonia de Nord.

Posibil să revină pe banca reprezentativei la meciul cu Germania. În acest context neplăcut, marii “specialiști” ai FRF, Vochin și Stoichiță au găsit de cuviință să nu adâncească panica urându-i sănătate lui Rădoi și să meargă pe mâna secundului Nicolae Dică.

Cu Germania, mizăm pe licența PRO

Explicația lui Vochin la Telekomsport e de-a dreptul de râs: „N-ar trebui să fie o problemă pentru că și Dică are licența Pro”.

Vochin poate fi și simpatic dar în cazul unei asemenea declarații frizează penibilul.

Nici realizatorii n-au sesizat ridicolul unei astfel de declarații partinice. Adicătelea, o hârtie obținută și acordată de cine vrei și nu vrei, la niște cursuri ținute de cine vrei și nu vrei,  pe criterii aleatorii, și profesionale și financiare, te poate face selecționer al echipei naționale oricând.

“Specialistul” Vochin, crede cu cerbicie și consecvență în Licența Pro. Dacă o ai, ești antrenor, dacă nu, nu ești antrenor.

Ia licența, neamule!

Nu la fel  de consecvent a fost ex- ziaristul atunci când i-a numit pe Rădoi și pe Mutu selecționeri deși nu erau fericiții posesori ai mult trâmbițatei licențe- papirus. Păi ce faci Vochin dragă, ai numit selecționeri ne-antrenori? Au devenit ei antrenori  experimentând pe spinarea naționalei României?Merg mai departe și amintesc că tot FRF-ul, la inițiativa lui și a „bufonului” regelui gol de fotbal, Mihai Stoichiță, se permite ca, atât în Liga 1 cât și în L2 să antreneze de facto oameni fără licență Pro. Nu vor în ruptul capului să înțeleagă că, antrenor te naști și nu te faci. Meseria asta nu este pentru oricine, fie posesor sau neposesor al unei hârtii.

Ești antrenor în 15 zile

Cele 360 de ore de studiu la cursurile pentru obținerea acestei licențe înseamnă, atenție!, 15 zile. Pe bune? În 15 zile poți fi antrenor profesionist? Nu mai spun că important e să participi pentru ca FRF-ul să mai strângă ceva fonduri la bugetul din ce în ce mai scăzut. Mințile multora au fost ambiguizate de această penibilă abordare. Rădoi și Mutu au fost numiți la România fără licență și altora li se impune la cluburi să o aibă. Curat, murdar.

Nelicențiații, mai buni ca licențiații

Hai să trecem în revistă și rezultatele unor antrenori de dată relativ recentă. Rădoi, a antrenat puțin și fără rezultate Steaua București, fără licență și Bac. Mutu, a antrenat Voluntari, fără licență, și a obținut 3 victorii în 11 partide. Nicolae Dică, cel posesor de licență din anul 2018, de când o are, n-a mai avut rezultate. Până atunci antrenase Steaua și a reușit să promoveze Argeșul, în L2. După 2018 a fost demis, cu licență cu tot. Marius Croitoru, nelicențiat, ține bine frâiele Botoșaniului. Ilie Poenaru de la Clinceni, idem. Tânărul Prepeliță se pare că nu are nici o apăsare că n-ar avea licență și câștigă 8 meciuri la rând cu FC Argeș. Mihalcea are licența Pro doar din 2018, dar cele mai bune rezultate le-a avut înaintea acelui an. Florin Bratu antrena în L2 și L1, chiar și naționala de juniori, fără să aibă în jeb vreo hârtie. La fel, Adrian Neaga și George Ogăraru. Exemplele pot continua.

„Bufonii federali” și forma fără fond

Invocarea de către “federalii bufoni” a necesității unei hârtii obținute în 15 zile pentru a putea defini un antrenor de fotbal performant în această țară și într-un astfel de fotbal, demonstrează, fără doar și poate, apetența pentru desăvârșirea unei opere de demolare a unui fotbal și așa  grav avariat. Conștient sau inconștient e la fel de grav. Atâta timp cât la butoane vor fi inși care vor propaga forma lucrurilor și acțiunilor în defavoare fondului, nu ne putem aștepta decât la perpetuarea declinului. Ne jucăm de-a fotbalul, în loc să-l jucăm.