Lotul trei de pe autostrada Sebeș-Turda nu a fost inaugurat ieri din cauza faptului că CNAIR nu a recepționat lucrarea.
Comisia de specialiști care a mers la fața locului a stabilit că asfaltul turnat pe cei 12 kilometri prezintă, în unele locuri, probleme. „S-a stabilit că nu sunt respectate gradul de planeitate și rugozitate. Acest lucru înseamnă că, în anumite zone, constructorul va trebui să refacă stratul de uzură pentru a respecta gradul de rugozitate, adică aderența cauciucului pe asfalt. În alte locuri, unde gradul de planeitate nu este respectat, va trebui ca asfaltul să fie frezat”, spune un inginer. Acest lucru înseamnă că nu a fost respectată rețeta de bitum. Lotul trei de pe A10 are 12,5 km și a costat 420 de milioane de lei, fără TVA, bani finanțați de UE.