Autostrada Ploiești-Brașov, un vis frumos. Șoferii vor îmbătrâni pe DN 1

Autostrada.Sursa foto: Facebook

Autostrada Ploiești-Brașov rămâne un vis frumos care se va transforma în realitate peste mulți, mulți ani. Oficialii Ministerului Transporturilor estimează că lucrările nu vor începe mai devreme de anii 2026 - 2027. Acest lucru cu condiția ca toate hârtiile, de la avize, autorizații și proiect tehnic să fie gata până la acel moment.

Autostrada Ploiești-Brașov, poate cel mai dorit proiect de șoferi, nu va fi lansată în construcție mai devreme de 2026 sau 2027. O recunoaște chiar Mariana Ioniță, secretar general al Ministerului Transporturilor și fost director general CNAIR.

Chiar și așa, termenul nu este bătut în cuie și depinde de finalizarea documentațiilor tehnice, de obținerea autorizațiilor și avizelor necesare. Iar nu în ultimul rând, poate cel mai important lucru, termenul de lansare a lucrărilor depinde de durata procedurilor de licitație publică. Or din experiențele trecute se știe că achizițiile se lungesc pe foarte multe luni, uneori chiar și ani.

„Eu nu cred că va începe mai devreme de 2026-2027, pe acolo, în funcție de licitație, de acordul de mediu…de finalizarea studiului geotehnic. Este foarte important cum se face acest studiu geotehnic. Aici o să avem un proiect tehnic, deci vom scoate la licitație doar lucrările, fără a mai fi spațiu pentru modificarea proiectului”, a explicat Mariana Ioniță.

Potrivit spuselor sale, soluțiile propuse trebuie puse în practică rapid, fără să fie modificate. Altfel, orice modificare a documentațiilor la autostrada Ploiești-Brașov ar duce la alte întârzieri. Drept care, proiectul tehnic va fi predat după ce vor fi organizate licitațiile.

„Soluțiile pe care noi le scoatem la execuție trebuie să fie puse de îndată în operă, nemodificate. Orice modificare știți ce aduce. Predăm proiectul tehnic după ce ținem licitațiile. Am rezerva mea legată de licitații și de obținerea acordului de mediu”, a mai spus Mariana Ioniță, conform economedia.ro.

Mariana Ioniță Secretar general al Ministerului Transporturilor Sursa foto: EVZ

Autostrada Ploiești-Brașov la faza de proiect

În februarie 2021, CNAIR a semnat contractul de proiectare și întocmire a documentațiilor tehnice cu firma Consitrans. Durata este de 42 de luni, ceea ce înseamnă că firma mai are la dispoziție un an și șase luni să-și finalizeze treaba. Valoarea contractului de proiectare  pentru autostrada Ploiești-Brașov este de 46,55 de milioane de lei fără TVA. Finanțarea este asigurată din fonduri europene nerambursabile.

Prin constract, Consitrans și-a asumat următoarele termene de finalizare:

  • 30 de luni pentru Revizuirea/Completarea Studiului de Fezabilitate;
  • 6 luni pentru realizarea Proiectului pentru Autorizarea Executării Lucrărilor de Construire (PAC);
  • 6 luni pentru Elaborarea Proiectului Tehnic de Execuție (PTE).

Acum rămâne să vedem dacă firma va reuși să ducă acest contract la bun sfârșit în termenul asumat. Sau dacă va avea nevoie de o prelungire pentru a finaliza hârtiile la autostrada Ploiești-Brașov.

Ce dorește să facă CNAIR

CNAIR a avizat în urmă cu câteva luni traseul final de pe autostrada Ploiești-Brașov, investiție estimată la 5,5 miliarde euro.

Proiectul propune 13 tuneluri cu o lungime totală de 12 kilometri, peste 60 de poduri/pasaje de peste 28 de kilometri lungime și 12 noduri rutiere. Traseul pentru autostrada Ploiești-Brașov va traversa un număr de 23 de localități spunea directorul general al CNAIR, Cristian Pistol.