Ministrul transporturilor, Radu Berceanu, a anunţat ieri constructorul tronsonului de autostradă Comarnic-Braşov (55 de kilometri), cu o întârziere de câteva luni faţă de termenul avansat iniţial.
Acesta este consorţiul alcătuit din Vinci (Franţa) şi Aktor (Grecia). Proiectul este primul care se va face prin concesiune, adică pe banii constructorului, urmând să fie achitată după finalizare pe o perioadă de mai mulţi ani. Costurile de proiectare şi construcţie sunt de 1,5 miliarde de euro, după spusele ministrului, citat de Mediafax.
Însă statul va achita constructorului, timp de 26 de ani, o sumă de 180 de milioane de euro anual, ceea ce înseamnă peste 4,5 miliarde de euro.
Taxă de doi euro pentru maşina mică
Cei care vor să scape însă de traficul infernal de pe DN 1 atunci când merg la munte, vor fi obligaţi să scoată din buzunar aproape doi euro dacă vor să circule pe autostradă între Comarnic şi Braşov.
Conform unor oficiali ai ministerului, taxa de utilizare va fi în primul an de 1,75 euro/axă/100 km. Astfel, înseamnă că, pentru un autoturism, pentru cei 55 km se vor achita aproximativ doi euro. Însă această taxă va acoperi doar o mică parte din suma anulată, care trebuie achitată către constructor de către statul român.