Autorizarea tacită a construcțiilor, respinsă de Camera Deputaților

Autorizarea tacită a construcțiilor, respinsă de Camera Deputaților

Plenul Camerei Deputaţilor a respins, ieri, legea potrivit căreia autorizaţia de construcţie se considera aprobată tacit dacă, în termen de 30 de zile de la data depunerii documentaţiei complete, aceasta nu era emisă de către autorităţi.

 În 2009, Camera Deputaţilor a aprobat-o, iar preşedintele de atunci, Traian Băsescu, a solicitat reexaminarea legii. Senatul a respins cererea, aprobând legea, iar în 2011 a trecut şi de Camera Deputaţilor. Atunci, preşedintele a sesizat CCR, iar aceasta a decis că legea este neconstituţională. Guvernul a transmis puncte de vedere negative în privinţa legii. Legea a reintrat în dezbaterea Parlamentului, pentru a fi pusă în acord cu decizia CCR, iar în această lună comisiile de specialitate au căzut de acord asupra respingerii ei. Camera Deputaţilor este for decizional