Autorizarea mitingului din 10 august se amână pentru săptămâna viitoare. Gabriela Firea: „Este regretabil că o manifestație a diasporei este politizată de USR și PNL”

Având în vedere că în ultimele zile, în spațiul public, au apărut informații pe care Primăria Capitalei le consideră eronate, cu privire la organizarea manifestatiei din Piața Victoriei din data de 10 august, instituţia vine cu o serie de precizări

"Primarul General, Gabriela Firea, se va întâlni în cursul zilei de luni, 23 iulie, la sediul Primăriei Capitalei, cu reprezentanții tuturor instituțiilor responsabile de ordinea, liniștea publică și siguranță cetățenilor, pentru a stabili posibilitatea organizării în deplină siguranță a unui eveniment de amploarea celui anunțat. Se vor avea în vedere aspecte esențiale în desfășurarea manifestării, cum ar fi accesul la spitalele din zona, afluirea și defluirea participanților, circulația autospecialelor de intervenție medicală, pompieri, ISU etc, potrivit stiripesurse.ro

Astfel, la această ședința au fost invitați să participe șefii următoarelor instituții: Jandarmeria, SRI, SIE, Prefectura Capitalei, Poliția Rutieră, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, Poliția Locală, RATB, Serviciul de Ambulanță București Ilfov, ISU, precum și reprezentanți ai Direcțiilor din Primăria Capitalei cu atribuții în acest domeniu.

Primarul General, Gabriela Firea: “Am fost și voi rămâne un adept al libertății de exprimare. Am fost și voi fi un om care respectă legea. Este simplu să nu ai nicio responsabilitate legală și să acuzi ori să jignești, de pe margine, cum se întâmplă în aceste zile. Este regretabil că o manifestație a diasporei este politizată de USR și PNL, partide care vor să confiște acțiunea românilor din afară granițelor. Și eu am membri din familie și prieteni care muncesc sau învață în afară țării și aș fi ultima persoană care să facă un gest negativ la adresa diasporei. Mai

presus de orice, însă, trebuie să respectăm toți legile și regulile. Cu siguranță, în întâlnirile de săptămâna viitoare, se vor găși soluții legale și eficiente și pentru acest eveniment, cu garantarea siguranței tuturor cetățenilor. Dacă se dorește organizarea unui eveniment cu 10.000 de persoane, 100.000 de persoane sau 1.000.000 de persoane, teoretic, totul este posibil dacă organizatorul își asumă responsabilitățile ce decurg din lege și toate instituțiile statului conlucrează pentru a garanta siguranță cetățenilor”.

Totodată, reprezentanții Comisiei de Avizare a Cererilor de Organizare a Adunărilor Publice, organizată la nivelul Primăriei Municipiului București l-au invitat la discuții pe organizatorul manifestatiei din dată de 10 august, pentru a stabili de comun acord cu toate instituțiile implicate, detaliile tehnice ale evenimentul pe care dorește să îl organizeze.

Astfel, contactat telefonic de către secretarul comisiei, reprezentantul organizatorului a afirmat că, având în vedere că se află în afara țării, în cursul zilei de luni va comunica reprezentanților PMB ziua în care poate ajunge la București, la lucrările Comisiei pentru avizarea evenimentelor publice, pentru a stabili detaliile tehnice organizării mitingului.

Reamintim că, potrivit Legii 60/1991, astfel de manifestări se aprobă respectând următoarea procedura: orice eveniment public trebuie declarat la Primăria Capitalei; în baza declarației scrise și înregistrate, organizatorul este invitat în cadrul Comisiei de Avizare a Cererilor de Organizare a Adunărilor Publice, constituite la nivelul PMB, pentru analizarea și avizarea condițiilor de desfășurare a evenimentului.

Urmare a discuțiilor avute cu organizatorul, în cadrul comisiei se încheie un protocol, semnat de acesta și toate instituțiile implicate în bună desfășurare a evenimentului. Abia în final, protocolul ajunge la Primarul General al Municipiului București pentru aprobare.

În consecință, subliniem faptul că, în acest caz, Primarul General NU s-a pronunțat, au existat doar discuții preliminare în cadrul Comisiei, având în vedere amploarea evenimentului în cauza.

Prin urmare, toate informațiile apărute în mediul public sunt speculații, mai ales că nu au fost parcurse toate etapele legale pentru avizarea unui astfel de eveniment."