Autoritățile se mobilizează! Ultimele informații despre șomajul tehnic

La nivelul Agenției Naționale de Ocupare a Forței de muncă a fost instalat un număr de telefon, de unde societățile comerciale aflate în dificultate pot primi informații cu privire la modul de aplicare a Ordonanței de Guvern 30/2020, privind alocarea șomajului tehnic, plătit de stat.

Numărul de telefon pus la dispoziția societăților comerciale este 021/4444-000, cu tarif normal. „Am decis ca opt angajați ai ANOFM să lucreze în același timp în sistem call-center, pentru a clarifica românii acolo unde există nelămuriri cu privire la șomajul tehnic. În cazurile în care apelanții au nevoie să intre în legătură cu agențiile teritoriale de care aparțin, operatorii din call-center îi vor direcționa. În perioadele de criză, este vitală rapiditatea adoptării deciziilor, dar și modul în care ne organizăm pentru implementarea acestora”, a declarat președintele ANOFM, Victor Picu.

Potrivit unui comunicat de presă de la Ministerul Muncii, acordarea șomajului tehnic se acordă pentru perioada suspendării contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului, în cazul întreruperii temporare a activităţii, indemnizația de care beneficiază salariații să fie suportată din bugetul asigurărilor pentru șomaj. Nivelul indemnizației va fi de minimum 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat plătit din fondul de salarii, dar nu mai mult de 75% din câștigul salarial mediu brut prevăzut de Legea nr. 6/2020 privind bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2020.

Decontarea sumelor plătite cu titlu de indemnizație, din bugetul asigurărilor pentru șomaj, se face în cel mult 30 de zile de la depunerea documentelor, iar aceste sume se reîntregesc din fonduri externe nerambursabile prin Ministerul Fondurilor Europene, în limita sumelor alocate pentru această intervenţie şi în conformitate cu prevederile şi regulile de eligibilitate ale Programului Operaţional Capital Uman. De asemenea, în aceasta perioadă se vor acorda și alte drepturi cum ar stimulentul de inserție dar și indemnizațiile pentru creșterea copilului. Întreg comunicatul îl puteți citi pe Evz.ro.

De aceste prevederi urmează să beneficieze salariații angajatorilor care îndeplinesc una din următoarele condiții:

- întrerup activitatea total sau parțial în baza deciziilor emise de autoritățile publice competente potrivit legii, pe perioada stării de urgență decretate și dețin Certificatul de situații de urgență emis de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, prevăzut la art. 12 din Decretul Președintelui României nr. 195/2020. Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri eliberează certificatul de situații de urgență conform metodologiei aprobată prin ordin.

- reduc activitatea ca urmare a efectelor epidemiei COVID-19 și nu au capacitatea financiară de a achita plata tuturor salariilor angajaților lor. Angajatorii pot beneficia de plata indemnizației prevăzută pentru cel mult 75% dintre angajații care au contracte individuale de muncă active la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe.