Autoritățile egiptene susțin că au arestat un important lider al Qaeda la Cairo. Suspectul spune că e o confuzie

Autoritățile egiptene susțin că au arestat un important lider al Qaeda la Cairo. Suspectul spune că e o confuzie

Un important lider al organizației Al Qaeda, Seif al-Adel, despre care se spune că ar fi preluat, pentru scurt timp, conducerea rețelei, după uciderea lui Osama ben Laden, în mai 2011, a fost arestat pe aeroportul din Cairo, au anunțat astăzi forțele de securitate egiptene. Ulterior, agențiile de presă relatau că există dubii legate de identitatea bărbatului.

Forțele de securitate egiptene nu au precizat de ce militantul egiptean, care se află pe lista FBI a celor mai căutați oameni, cu o recompensă de 5 milioane de dolari pusă pe capul său, se afla pe aeroportul din Cairo, scrie ”The Telegraph”.

Un reprezentant al aeroportului susține că Al-Adel, cunoscut și drept Muhamad Ibrahim Makkawi și Ibrahim Madani, sosise la Cairo cu o cursă a companiei Emirates Airline, din Pakistan, cu escală în Dubai.

Dus într-o sală specială, Makkawi a fost auzit de ziariștii prezenți la aeroport negând faptul că ar fi Seif al-Adel. Potrivit BBC, bărbatul ar fi spus că  numele său este Mohammed Ibrahim Makkawi și că a fost membru al rețelei al Qaeda, dar că nu este Seif al-Adel. Oficialii aeroportului spun că anul nașterii bărbatului, 1952, și numele complet al acestuia coincid cu cele ale teroristului.

Fost colonel în armata egipteană, Seif al-Adel este căutat de americani în legătură cu atacurile asupra ambasadei SUA din Kenya și Tanzania, din 1998, fiind suspectat că a antrenat câțiva dintre teroriștii de la 11 septembrie.

Ne puteți urmări și pe Google News