Autoritățile din SUA au demarat o anchetă după ce toate avioanele din SUA au aterizat forțat. Aproape 5.000 de zboruri au avut de suferit

Autoritățile din SUA au demarat o anchetă după ce toate avioanele din SUA au aterizat forțat. Aproape 5.000 de zboruri au avut de suferit Un pasager a oprit decolarea avionului. Sursa: arhivă EVZ

Toate avioanele din Statele Unite au aterizat forțat miercuri, 11 ianuarie. Mii de zboruri au înregistrat întârzieri. Autoritățile americane au demarat o anchetă rapidă pentru a afla care sunt cauzele defecțiunii informatice.

Toate avioanele care trebuiau să aterizeze și să plece din Statele Unite au fost blocate miercuri, 11 ianuarie, în jurul ore 9.00. Administrația Federală a Avieției (FAA) s-a confruntat cu o defecțiune informatică cauzată de un fișier corupt. Specialiștii din FAA au lucrat pentru a rezolva problema apărută în NOTAM. Este vorba de sistemul care avertizează piloții în legătură cu pericolele care ar putea exista pe parcursul unui zbor.Până la ora 15.00, 4,948 de zboruri care trebuiau să plece sau să ajungă în SUA au suferit întârzieri. De asemenea, alte 868 de curse au fost anulate. Cele mai mari întârziere au fost înregistrate de-a lungul coastei de est. Un oficial guvernamental a declarat că autoritățile au demarat o anchetă rapidă pentru a stabili cauzele defecțiunii. El a asigurat că nu a fost vorba de un atac cibernetic.

Anchetă rapidă în SUA după ce aproape 5.000 de zboruri au fost întârziate

„Continuăm o analiză amănunțită pentru a determina cauza principală a întreruperii sistemului NOTAM. Munca noastră preliminară a dus la descoperirea unui fișier deteriorat al bazei de date. În acest moment, nu există nicio dovadă a unui atac cibernetic”, au transms reprezentanții FAA. Sistemul NOTAM a încetat ieri să mai proceseze informațiile actualizate în legătură cu traficul aerian, informează Mediafax.

În urma acestui incident, acțiunile companiilor de transport aerian americane au scăzut simțitor. Southwest Airlines a scăzut cu 2,4%, în timp ce Delta Air Lines Inc, United Airlines și American Airlines au scăzut cu aproximativ 1%. În acest context, Lufthansa din Germania și Air France s-au oferit să opereze zboruri către și dinspre Statele Unite. Compania franceză a transmis și că va monitoriza situația din SUA. Erau programate 21.464 de curse pe aeroporturile din America. Cele mai multe zboruri care au avut de suferit erau cele ale companiei American Airlines, 4.819 de curse. Compania a fost urmată de Delta Air Lines și Southwest Airlines.

Ne puteți urmări și pe Google News