Autorităţile din municipiul Botoşani se confruntă cu o situaţie apparent fără ieşire. Nu ştiu ce să facă cu monumentul ostaşului sovietic amplasat încă din anii comunismului în apropierea Gării

În municipiul Botoşani există la ora asta o mare dilemă legată de viitorul unui monument care există aici încă din perioada comunistă.

Aşa cum arată portalul www.botosaneanul.ro, este vorba despre un monument dedicat ostaşului sovietic.

Autorităţile locale nu ştiu cum anume să procedeze şi dacă ar trebui să fie mutat. Alţii se tem să nu fie provocat un scandal diplomatic.

Nu se ştie exact nici când anume a fost construit acest monument. Se presupune că cel mai probabil în primii ani ai instaurării comunismului în ţara noastră.

„Cine poate să ştie? A fost o perioadă când noi am fost aproape sub conducere sovietică. Îţi dai seama, ei putea să pună monumente şi monumente, unde voiau. Şi mai ales că a fost şi perioadă în care şi noi eram… mai aşa, adică să ne dăm bine cu sovieticii, mai făceam şi din propria iniţiativă”, opinează viceprimarul Andreo Cosmin.

Monumentul se află în spatele Gării, dincolo de liniile de cale ferată.

Mutarea acestui monument în altă parte ridică o serie întreagă de problem. În primul rând, e nevoie de avizul Ministerului Culturii.

Pe de altă parte, trebuie luat în considerare şi acordul pe care România îl are cu Federaţia Rusă, în privinţa regimului juridic al monumentelor militare de pe teritoriul ambelor ţări..

Acordul a fost semnat la Bucureşti în 8 noiembrie 2006.