Autori de accidente trucate, cercetați penal pentru înșelăciune

După ce Evenimentul zilei a relatat cazul unei femei șicanată în trafic de un individ, în timp ce era cu fetița minoră în mașină, fiind acuzată, pe nedrept, că l-a lovit, procurorii de la Parchetul Sectorului 1 au anunțat reținerea a 18 persoane implicate în accidente rutiere trucate.

Pe 14 martie, relatam că cel care a terorizat-o pe femeie, chiar pe raza Sectorului 1, a fost acoperit de agenți de la Brigada Rutieră, iar ea a fost penalizată cu amendă maximă pentru că a „îndrăznit” să reclame abuzurile.

Precizam, atunci, că mai multe cazuri asemănătoare se află în atenția Corpului de Control al MAI. Procurorii de la Parchetul Sectorului 1 Bucureşti au anunțat, luni, că, în urma unor percheziții, efectuate la sfârșitul săptămânii trecute, au dispus cercetarea penală față de 19 inculpați, acuzați de şantaj, fals intelectual, fals în declarații şi înşelăciune privind asigurările, iar dintre aceştia 18 au fost reținuți.

Zece persoane se află sub control judiciar, iar alte opt au fost trimise în fața judecătorului, cu propunerea de arestare preventivă. Anchetatorii au stabilit că un grup infracțional, specializat în înscenarea unor accidente rutiere, s-au folosit de persoane care aveau mașini, fie lovite, fie în stare bună, care, pentru o sumă de bani, le puneau la dispoziție propriile autoturisme, cu ajutorul cărora erau regizate evenimentele rutiere.

Pentru obținerea sumelor de bani, infractorii au pus presiune pe unele persoane implicate în evenimente rutiere. Prin șantaj sau prin convingere, membrii grupării au reușit să creeze un prejudiciu societăților de asigurare în valoare de aproximativ 470.000 lei.