Motto: Dedicat miilor de ochi care ne privesc fără să clipească. Mergea destul de încet și pare că își căuta locul potrivit pentru a urca în metrou. Trece pe lângă stâlpii de lângă peron și scanează oamenii. Caută pe cineva? La un moment dat o vede. Ce vede? Un om singur, indiferent de sex? Căuta o femeie, oricare? Sau a văzut o fată care i-a amintit de o nălucă din trecut, vreo prietenă din Spania pe care o urăște, pe care vrea să se răzbune?
Se apropie de ea din spate. Femeia e atentă la metroul care vine și nu o bagă în seamă. Mai tărziu avea să-și amintească ochii atacatoarei, o privea fix, cu ură. Și atunci se repede. O împinge o dată, încă o dată, dar femeia reușește să se îndepărteze de marginea peronului. Se apropie un om, apoi altul. Începe să strige că i-au fost furați banii, iar oamenii se urcă în metrou.
După ce trenul pleacă, se întoarce pe unde a venit. Nu fuge, nu se grăbește, știind că toți martorii aventurii de acum câteva secunde se îndepărtează cu o sută de kilometri la oră. Vorbește la telefon, dar probabil doar se preface.
Bântuie prin stațiile de metrou peste patru ore și apoi scena se repetă. În altă stație o vede. Pe cine vede? O femeie oarecare sau o nălucă din trecut? De data asta reușește să o arunce de pe peron.
Dacă n-ar fi o scenă din viața noastră reală, ci o pagină de policier numai bun să-l uiți în plasa pentru bagaje a unui compartiment de tren, cam așa ar arăta paragrafele dedicate Magdalenei Șerban.
De câteva zile tot aflăm amănunte, ba despre ea, ba despre victime și, cel mai groaznic, despre sistemul menit să aibă grijă de noi, dar căruia câte unul dintre noi îi tot scapă printre degete.
Pe cine a ucis Magdalena?
Totuși o întrebare se încăpățânează să rămână fără răspuns: pe cine a ucis Magdalena? Avem un nume, o vârstă, o biografie tulburătoare pe care să le atașăm impersonalului cuvânt ”victimă”, dar nu știm ce a văzut Magdalena în ea de a simțit nevoia de a o ucide. N-a vrut să le smulgă nimic, vreun ”trofeu”, Poate vom afla mai multe după expertiza psihiatrică la care va fi supusă, deși e posibil ca răspunsul să fie atât de bine încâlcit în mlaștina din mintea femeii de 36 de ani încât nu vom primi un răspuns pe înțelesul nostru, al oamenilor normali.
Pe cine a ucis Magdalena? Nu le cunoștea pe cele două femei atacate, nu au avut vreo altercație de moment, pur și simplu s-a apropiat de ele și a vrut să le omoare.
Poate urăște oamenii, poate are o fascinație abjectă legată de trupuri sfârtecate de trenuri și a ales femei singure pentru că par mai vulnerabile. Totuși, un incident relatat la o televiziune, petrecut tocmai în 2012 ( poate de aia nu e ușor de crezut, din punctul de vedere al identificării agresoarei de acum aproape 5 ani) aduce un alt posibil motiv în discuție. O femeie a relatat că atunci, fiind gravidă, a fost atacată de o alta ( acum susține că e Magdalena, pe care a văzut-o la televizor după crima de la metrou) care amenința că îi va spinteca burta! Mama femeii însărcinate a intervenit, a avut loc o altercație la sfârșitul căreia atacatoarea a împins-o pe gravidă în șosea, în fața unui autobuz. Incidentul s-a terminat cu bine, dar, chiar nefiind adevărat, adică atacul nu a fost comis și atunci de Magdalena, tot naște întrebarea: pe 12 decembrie, în stațiile de metrou, Magdalena vâna femei, nu pentru că ar fi mai vulnerabile, ci pentru că le ura?
Hermafroditul operat
Am mai vorbit despre postările de o violență ieșită din comun de pe profilul ”Șerban Magdalena”, atribuit arestatei pentru crima de la metrou. Printre multe răutăți și lamentări tipice unei crize, iese în evidență insistența pe o informație: Magdalena se considera un hermafrodit, rămas ”doar” femeie în urma unei operații din copilărie. Se consideră, așadar, femeie dintr-o greșeală medicală și nu naturală. Din aceleași postări vedem că, în mintea ei, de la feminitate i se trag ”necazurile” pe care le-a reclamat atât pe Facebook, cât și la Parchetul Militar Craiova: violuri, intruziuni în viața intimă, obsesia celor din jur de a îi spiona părțile intime.
Dincolo de tentația noastră de a ne distra pe seama elucubrațiilor, din acele postări răzbate destul de clar că posesoarea contului de Facebook ura feminitatea.
Am citit nu numai toate aceste postări din perioada de criză maximă, 11-17 noiembrie, dar și plângerea făcută de Magdalena împotriva fratelui ei, cadru al Armatei. Scrise relativ corect, fără greșeli mari, dar vădit fantasmagorice. Trei personaje sunt vizate de acestea: fratele, un figurant de filme din Spania și o prietenă.
Actorul se numește Javier Santos Castellano, are 34 de ani și doar o mână de admiratori pe Facebook. El spune că acum ceva timp printre prietenii virtuali s-a numărat și Magdalena, dar că femeia a făcut o obsesie pentru el. Îl acuza că i-a furat poze, că o spionează, i-a abordat ceilalți amici din listă și le-a umplut căsuțele poștale cu mesaje. Omul a ajuns ca, la un moment dat, să anunțe public ca lumea să se ferească de româncă. Acum a aflat de crimă. Poate va da mai multe date despre depresia femeii din timpul anilor petrecuți în Spania.
Ceva s-a întâmplat sigur acolo.
”Am confundat”
Poate e momentul să completăm iar întrebarea noastră de început: ura Magdalena toate femeile sau pe una anume? A atacat o fată de 20 de ani și apoi pe una de 25. Pe ultima a omorât-o. Când a fost reținută, Magdalena avea scris pe palma stângă ”Ți-a furat bărbatul, TCI, am confundat”. Asta susțin cei de la wowbiz.ro. tatăl fetei care a scăpat spune și el că Magdalena avea scris în palmă: ”Am confundat-o”.
Oricare ar fi fost formularea, ea sugerează că, deși nu își cunoștea propriu-zis victimele, crima ei era personalizată, ea a vrut să ucidă o anumită persoană, o femeie pe care credea că o zărește, o recunoaște în trecătoare oarecare din stațiile de metrou a căror alură i-a amintit de obiectul urii.
”TCI” e obiectul urii? Nu cred, pare mai degrabă că vocativul din presupusul mesaj din palmă e modul de adresare către o altă ”presupusă victimă” a femeii pe care o ura Magdalena.
Din mesajele din 11-17 noiembrie e vizibilă ura pentru o femeie din Spania, Iulia P., pe care posesoarea contului o acuză de toate relele din lume, de la violuri la filmări cu camera ascunsă difuzate apoi către terți. Această Iulia a vorbit la televizor, spunând că nu a făcut în Spania decât să o ajute, prin 2008, pe Magdalena să-și găsească un loc de muncă. Mama Magdalenei, însă, a declarat că fiica ei ar fi spus că prietena ei din Spania i-a făcut rău.
A crezut Magdalena Șerban, pe 12 decembrie, că o ucide pe femeia pe care o acuză că i-a distrus viața pe când erau în Spania?
Dacă ar fi un policier și nu viață reală, asta ar fi întrebarea care i-ar frământa pe cititori. În viața reală, specialiștii care o vor expertiza pe Magdalena Șerban au de răspuns la alte întrebări: a avut Magdalena Șerban o halucinație, identificând obiectul urii cu femei oarecare din stațiile de metrou? Această halucinație e zămislirea unei boli psihice? Această boală i-a afectat discernământul? Merge la pușcărie sau într-un spital de boli mentale?
O mie de ochi
Am auzit de multe ori în ultimele zile cuvântul ”discernământ”. Mulți confundă luciditatea sau meticulozitatea cu capacitatea de a discerne între rău și bine sau între real și halucinație.
Am să notez aici elementele care țin de ambele teorii.
Magdalena Șerban a acționat lucid, spun unii, pentru că a ales victime singure pe peron, neatente. A lovit exact când metroul intra în stație, pentru a nu le da nicio șansă de a scăpa. Când a fost surprinsă, în stația Costin Georgian, a improvizat o scăpare, spunând că i s-au furat banii. A plecat de la locul faptei calmă, fără să mai atragă atenția asupra sa. Când a fost prinsă a cerut un avocat.
Eu cred că femeia asta e bolnavă, dar, normal, nu știu dacă boala i-a afectat discernământul încât să nu plătească penal. În sinea mea îmi doresc să nu fie așa și să ajungă la închisoare, totuși nu pot să nu observ faptul că după ce și-a pierdut locul de muncă la supermarket ( a fost șase zile în probe, în septembrie) și după ce, la 18 octombrie pierde și ”cazarea” la căminul Sfântul Ioan, starea ei s-a agravat, făcând o obsesie pentru fratele său, fosta prietenă din Spania și actorul care probabil o și uitase.
Mai mult, nerecunoașterea existenței unei probleme de sănătate sau comportamentul disimulat în fața unei autorități (doctorul din Craiova, psihologul de la Centrul de cazare) sunt tipice unor astfel de maladii, ca și ”tipicăria” obsesivă pentru amănunte, trădată de felul în care a comis crima.
Plângerea penală făcută firmei care a concediat-o după numai 6 zile are în ea elementele celebrei ”manii a persecuției”, ca și cea în care îl viza pe fratele său.
Prea multe elemente din comportamentul său amintesc de tulburări, de schizofrenie sau de paranoia și tot felul de termeni pe care i-am întâlnit, ca nespecialist, și nu le-am dat niciodată atenție, pentru că nu am crezut că îmi vor trebui ca să înțeleg ce se întâmplă într-o stație de metrou!
E prea mult să crezi că și-a programat uciderea unei necunoscute cu o lună înainte, simulând nebunia!
În fine, trebuie spus, ca o lecție pentru noi toți, Magdalena Șerban nu e un om care a stat ascuns. A intrat în contact cu doctori, prieteni pe Facebook, rude, autorități la care a depus plângeri, lăsând la o parte cei o mie de ochi, camerele de supraveghere cu care se laudă cei de la metrou.
De o lună niciun astfel de ochi nici măcar nu a clipit.
PS La scurta audiere de vineri, de la Parchetul Capitalei, Magdalena Șerban ar fi spus că a vrut să o omoare pe o femeie care i-a făcut rău pe când era în Spania. A fost de acord să fie supusă expertizei psihiatrice și s-a întors sub escortă la Spitalul Penitenciar Jilava.
Texte foto
1.Foto wowbiz.ro. Mesajul pe care Magdalena îl avea scris în palmă.
2.Magdalena Șerban, după reținere.
3.Actorul spaniol Javier Santos Castellano susține că a fost victima obsesiilor Magdalenei Șerban.