INCIDENT GRAV pe DRUMURILE din ROMÂNIA. Un autocar PLIN cu PASAGERI a luat FOC. Breaking news

Luni seară, un autocar care circula pe un drum din județul Neamț a luat foc în timp ce se afla în mers. La bord se aflau 30 de persoane care au reușit să iasă în siguranță.

Două autospeciale cu apă şi spumă ale pompierilor nemțeni și o ambulanţă SMURD au intervenit pentru stingerea incendiului.

„Incendiul se manifesta la una din roțile de pe axa spate, în autocar fiind aproximativ 30 de persoane care s-au autoevacuat până la sosirea forțelor de intervenție”, a transmis un reprezentant al ISU Neamț citat de Observator.tv. Pasagerii din autocar erau angajați au unei companii din Roman și se îndreptau spre muncă.