Un autocar cu zeci de copii, implicat într-un accident de circulație. Două persoane au fost rănite

Un autocar cu zeci de copii, implicat într-un accident de circulație. Două persoane au fost rănite

Un autocar în care se aflau 41 de copii a fost implicat, luni seară, într-un accident pe Centura de vest a Ploieștiului. Două femei au fost rănite.

Copiii, care se aflau în autocar, se întorceau dintr-o excursie, fiind însoțiți de 11 adulți, după cum precizează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova, potrivit Agerpres.ro.  

Din fericire, niciuna dintre persoanele din autocar nu a fost rănită. 

Două femei care se aflau în celelalte două autotvehicule implicate în accident au sufeerit leziuni, una dintre acestea prezentând un traumatism cranio-cerebral minor și un traumatism la șold, iar cealaltă, un traumatism la gleznă.

Accidentul s-a produs pe fondul neacordării de prioritate. Cele două autoturisme au intrat în coliziune pe DN 1—Centura de Vest a municipiului Ploiești, în urma impactului unul dintre acestea ricoșând în autocar, a  mai declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, Raluca Brezeanu.