Australia sub teroare. Sute de oameni, ameninţaţi cu moartea prin sms
- Luciana Pop
- 23 iulie 2012, 14:43
Sute de apeluri au venit în acestă dimineaţă la numărul de urgenţă al poliţiei australiene 000 şi continuă să vină, destinatarii lor susţinând că au primit sms-uri cu ameninţări cu moartea.
Potrivit poliţiei australiene, mai multe sute de locuitori din Sydney, Brisbane, Adelaide şi alte oraşe din Australia au primit astfel de ameninţări. O echipă specială de anchetatori încearcă în prezent să-l identifice pe autorul mesajelor care au semănat teroare printre australieni.
"Credem că este vorba de o înşelătorie şi îi sfătuim pe oamenii care au primit astfel de sms-uri să nu-şi facă griji", a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei din statul New South Wales, unde este situat şi Sydney. "Vă rugăm să nu mai băgaţi în seamă acest mesaj şi să-l eliminaţi din computerul vostru. În niciun caz, să nu daţi nimănui niciun ban", a adăugat el.