Austeritate cu jumătate de măsură

Austeritate cu jumătate de măsură

Guvernul portughez nu poate tăia beneficiile angajaţilor de la stat în urma unei decizii a instanţei supreme.

Eliminarea celui de-al 13-lea şi al 14-lea salariu al funcţionarilor publici, precum şi reducerea pensiilor, măsuri-cheie ale politicii de austeritate implementată în Portugalia sub asistenţă financiară internaţională, a fost declarată anticonstituţională de instanţa supremă de la Lisabona.

Aceste tăieri sunt o "violare a principiului egalităţii" înscris în Constituţia portugheză întrucât ele impun funcţionarilor publici şi pensionarilor portughezi "un sacrificiu suplimentar fără echivalent pentru toţi cetăţenii", a explicat Curtea Constituţională, citată de AFP. Cele două salarii erau plătite angajaţilor de la stat înaintea concediului din vară şi vacanţei de Crăciun. Instanţa, sesizată în ianuarie de opoziţia de stânga, a decis cu toate acestea ca măsura să rămână în vigoare pentru anul curent, întrucât "consecinţele acestei declaraţii de anticonstituţionalitate pot periclita respectarea obiectivului de deficit public". Guvernul nu va fi nevoit să returneze însă banii deja luaţi funcţionarilor şi pensionarilor. Lupta cu deficitul

În schimbul unui împrumut de 78 de miliarde de euro acordat în 2011 de Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, Portugalia s-a angajat să îşi reducă deficitul la 4,5% din PIB în acest an, apoi la 3% la sfârşitul lui 2013. Pentru a face acest lucru, guvernul de centru-dreapta a adoptat un plan de economii drastice, de circa 1,2 miliarde de euro până la sfârşitul anului. Austeritatea a scos deja în stradă portughezii, anul trecut fiind organizate două greve generale.

Ne puteți urmări și pe Google News