AUR, intervenţie dură în scandalul momentului! Atac fără precedent la Rusia lui Vladimir Putin

AUR, intervenţie dură în scandalul momentului! Atac fără precedent la Rusia lui Vladimir Putin Sursa: EVZ / Razvan Valcaneantu

Alianța pentru Unirea Românilor declară că măsurile politice adoptate de Federația Rusă împotriva integrității Ucrainei sunt inacceptabile. AUR consideră că țara noastră are nevoie de strategii bine definite, care să răspundem adecvat unor eventuale situații de criză.

Subminarea suveranității unui stat este blamabilă, asta susțin cei de la AUR. Mai mult, liderii Alianței declară că granițele țării nu sunt destul de bine apărate și că România are nevoie de strategii de securitate majore.

„Este inacceptabilă subminarea suveranității unui stat ce aparține comunității internaționale. Negarea, prin folosirea forței, a dreptului fundamental al Ucrainei la independență și la propriile alegeri de politică externă și de securitate, este un act pe care îl condamnăm fără niciun echivoc. Rusia pune sub semnul întrebării ordinea internațională existentă, bazată pe forța dreptului, înlocuind-o cu dreptul forței. Este necesar ca Guvernul, Președintele României și CSAT să elaboreze o strategie națională pentru situațiile de criză ce pot să apară la granița României”, a declarat deputatul George Simion, co-președinte AUR.

AUR vede Rusia drept un actor internațional duplicitar și crede că sancțiunile asupra acestui stat nu trebuie să întârzie.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Recunoașterea celor două auto-proclamate republici separatiste și ordinul de intrare a unor trupe deghizate ipocrit în forțe de menținere a păcii se înscriu în seria actelor revizioniste ale Federației Ruse, după invadarea Georgiei și anexarea ilegală a Crimeei. Nesancționarea și de această dată a Rusiei ar fi injustă, contrară spiritului și literei acordurilor de la Minsk și dreptului internațional. Deși poate părea că diplomația a eșuat, pledăm pentru căutarea energică a unei soluții pe calea pașnică a dialogului și negocierilor. Salutăm orice măsuri ce vor fi de natură să ducă la dezescaladarea conflictului și revenirea cât mai grabnică la normalitate”, a subliniat senatorul Claudiu Târziu, co-președinte AUR.

AUR, îngrijorată că minorităților române din Ucraina nu le sunt respectate drepturile

„Dezinteresul autorităților ucrainene față de situația compatrioților noștri din țara vecină, ignorarea drepturilor acestora și refuzul constant de a remedia carențele semnalate, în conformitate cu convențiile internaționale relevante, trebuie să lase locul unor politici democratice și nediscriminatorii față de toate minoritățile din Ucraina, inclusiv cea românească”, afirmă AUR, într-un comunicat.

Zelenski acuză Rusia că încalcă integritatea teritorială a Ucrainei

Prin deciziile sale de a recunoaște „independența” districtelor ocupate din regiunile Donețk și Lugansk, Rusia încalcă suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei și își legalizează trupele din Donbass, care se află acolo din 2014. Acest lucru a fost declarat de președintele Volodymyr Zelensky într-o alocuțiune care a urmat unei reuniuni a Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei.

„Ucraina califică fără echivoc acțiunile recente ale Federației Ruse drept o încălcare a suveranității și integrității teritoriale a statului nostru. Toată responsabilitatea pentru consecințele acestor decizii revine conducerii politice a Rusiei”, a subliniat președintele. În plus, a spus el, recunoașterea „independenței” districtelor ocupate din regiunile Donețk și Lugansk ar putea însemna retragerea unilaterală a Rusiei din acordurile de la Minsk și ignorarea deciziilor din cadrul „Formatului Normandia”.

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, în prezența șefului LPR, Leonid Pasechnik, și a șefului DPR, Denis Pushilin, a semnat un decret prin care oferă recunoaștere  republicilor din Donețk și Lugansk, care aparțin, de fapt, Ucrainei.