AUR confiscate de polițiști. COMOARA din magazinul de bijuterii
- Petrisor Cana
- 20 iulie 2017, 15:18
Aur de aproape jumătate de kilogram a fost confiscat de polițiști, în municipiul Oradea. Brățări și lanțuri erau vândute, la negru, de administratorul unui magazin de bijuterii.
Bijuterii din aur de aproape jumătate de kilogram au fost confiscate de polițiștii din Bihor de la un magazine de profil, din municipiul Oradea. Mica comoară a fost descoperită de poliţiştii specializați în investigarea criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bihor . Oamenii legii au ridicat în vederea confiscării 423 de grame de aur, reprezentând brățări și lanțuri de diferite mărci, deţinute şi oferite spre vânzare fără documente legale de proveniență, transmite Poliția Română.
Bijuteriile au fost descoperite în cadrul unor acțiuni desfășurate de polițiști pentru prevenirea şi combaterea actelor ilicite de comerţ cu metale, pietre și aliaje prețioase.
Polițiștii au ridicat obiectele comercializate fără documente justificative, în valoare de aproximativ 100.000 de lei, în vederea confiscării.
Reprezentatul legal al societății, un bărbat, de 35 de ani, din Oradea, a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 20.000 de lei.