4 august este o zi măreață pentru români și Armata Română. În martie 1919, guvernul bolșevic de la Budapesta refuza să recunoască unirea Transilvaniei cu România și, în aprilie 1919, atacă armata română.

De comun acord cu guvernul, regele a decis respingerea agresorului și înaintarea trupelor române până la hotarul stabilit prin Conveția cu Antanta, din august 1916. La 20 iulie, maghiarii atacă din nou. De acestă dată s-a hotărât o rispostă decisivă, până la înfrângerea Ungariei.

La 4 august 1919, armata română a intrat în Budapesta sub comanda generalului Gheorghe Mărdărescu, alți generali ai armatei fiind Demetrescu, Holban, Traian Moșoiu și locotenentcolonelul Ion Antonescu. A fost cucerită capitala, Budapesta, Béla Kun a demisionat și regimul comunist a fost înlăturat. La 14 noiembrie 1919, armata română a părăsit Budapesta, care a rămas sub conducerea armatei naționale ungare. Despre acest eveniment scria acum 100 de ani și generalul Nicolae Mihăescu, unul dintre înfăptuitorii acelui moment astral al românimii (Evenimentul Istoric, nr.18, pag 106).

„Importanţa campaniei de la Tisa. Campania de la Tisa formează, după bătălia de la Mărăşeşti, pagina cea mai glorioasă a razboiului nostru de întregire.

1) Pentru repeziciunea aproape surprinzătoare cu care s-a terminat... propriu-zis dar, campania de la Tisa nu a durat decât şase zile ceea ce constituie un caz unic, un adevărat record în istoria războaielor.

2) Pentru că această campanie a hotărât definitiv soarta provinciilor românești: Transilvania, Banat si Crişana pe care până la războiul mondial le stăpâniseră ungurii. Dacă campania de la Tisa nu ar fi fost câştigată atât de strălucit de către armata română, cele trei provincii surori ar fi căzut poate din nou sub jugul unguresc şi atunci adio pentru cine ştie cât timp incă întregirea neamului, adio România Mare.

3) Pentru că victoria noastră de la Tisa a temperat pentru foarte multă vreme pofta Rusiei bolşevice de la o aventură la fel ca cea ungurească în scopul de a recuceri Basarabia. În adevăr, cunoscută fiind mentalitatea bolşevicilor ruşi din acea vreme este mai mult ca probabil că în cazul unei victorii ungureşti la Tisa armatele ruseşti nu ar fi pregetat să invadeze nu numai Basarabia pentru a o cuceri dar şi o bună parte din Moldova, spre a o păstra ca gaj pentru a ne sili sa renunţăm la Basarabia.

4) Pentru că campania de la Tisa a pus capăt bolșevismului în Europa Centrală unde se cuibărise şi unde nu i-ar fi fost atât de greu să se întindă dar şi în alte părţi ale globului pământesc ceea ce ar fi fost un dezastru social incalculabil pentru omenire şi civilizaţia ei. Acest fapt face mare cinste României şi istoria nepărtinitoare nu va putea să nu înregistreze într-o zi marele serviciu adus de ţara noastră civilizației mondiale prin distrugerea din inima Europei a acestei periculoase molimi care se cheamă bolșevism.

5) Pentru că armata română a fost singura dintre toate armatele aliate care a avut şansa să ocupe în cursul războiului mondial o parte capitală inamică. Aceasta formează orice ar spune invidioşii neamului nostru o aureolă cu care noi şi urmaşii noştri vom avea tot dreptul să ne mândrim. (...) ”Generalul de divizie N. Mihăescu. „Amintiri şi învățăminte din războiul de reîntregire a neamului 1916- 1919” (Editura Ziarului Universul, Bucureşti, 1936).

Evident am fost la mitingul de la Arcul de Triumf din 4 august 2019, la Centenarul acestei mari victorii. Din nefericire, statul român nu s-a implicat deloc. Doar o mână de oameni: Asociația Calea Neamului, Frăția Ortodoxă, Liga Studenților Iași, Asociația Tradiția Militară și un grup de tineri muzicieni din Brașov, Harghita și Covasna. Bineînțeles alături de inimosul Victor Roncea.

Înțeleg perfect că relațiile românomaghiare nu trebuie înveninate. Că nu trebuie să raspundem la provocări gen Valea Uzului sau la campania revizionistă a Trianonului pe care o promovează Budapesta. Dar nici să privatizăm Istoria Națională prin metoda Mebo sau altă drăcovenie. E prea mult ca Istoria Națională să rămână comemorată doar de inițiative particulare.