Auchan, amendat cu 30.000 de lei, după ce 18 persoane au fost internate în spital cu toxiinfecție alimentară

Auchan, amendat cu 30.000 de lei, după ce 18 persoane au fost internate în spital cu toxiinfecție alimentară

Hypermarketul Auchan, controlat de comisari din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor.

Acțiunea vine după ce 18 persoane care au consumat alimente din sectorul de gastronomie au fost diagnosticate cu enterocolită și salmonella și au fost internate în spital.

"În urma verificărilor, s-a găsit la comercializare o cantitate de 15,3 kg preparate culinare (orez sârbesc, piure cartofi, paste cu pui, piept pui rotisat, cotlet la grătar) care nu respectă condițiile de depozitare. De asemenea, în spațiul de depozitare s-a găsit o cantitate de 98,53 kg piftie de curcan, piftie porc, ruladă de spanac cu brânză, carne fiartă porc, carne la garniță, cremă de azhăr ars având data durabilitățiile minimale depășită", au anunțat inspectorii, potrivit reporterntv.ro.

De altfel, au fost sesizate zeci de kilograme de pește, având data decongelării 23 decembrie, dar aceasta a fost făcută în condiții improprii.

Ne puteți urmări și pe Google News

Măsura luată în urma controalelor a fost oprirea de la comercializare a întregii cantități de preparate culinare și materie primă (140 kg) și retragerea din circuitul consumului uman. Compania a fost sancționată cu o amendă de 30.000 lei, iar prestarea seriviciilor a fost oprită temporar.