Evenimentul Zilei > Monden > Au rupt topurile muzicale în România, dar sunt la cuțite. Da, s-a ajuns la asta! Războiul banilor începe
Au rupt topurile muzicale în România, dar sunt la cuțite. Da, s-a ajuns la asta! Războiul banilor începe

Au rupt topurile muzicale în România, dar sunt la cuțite. Da, s-a ajuns la asta! Războiul banilor începe

Trupa O-zone a avut un succes formidabil în toată Europa. Banii i-au adus la cuțite pe cei mai îndrăgiți cântăreți, iar formația s-a destrămat. Artiștii se întâlnesc la tribunal pentru a își închide socotelile.

Trupa O-zone s-a destrămat acum 15 ani din cauza banilor și a diferențelor dintre ei. Dan Bălan, Radu Sîrbu și Arsenie Todiraș au ales carere solo, dar nu s-au bucurat de același succes.

Soliștii din Republica Moldova au ajuns la cuțite din cauza banilor, iar acum s-au reunit tot pentru situația materială. Aceștia au ajuns în fața instanței, iar conflictul dintre ei nu a luat sfârșit.

Banii i-au separat

Artiștii s-au certat din cauza diferențelor de bani făcute de casa de producție cu care au colaborat în vremurile când încântau cu melodiile lor . Aceștia au negociat la sânge până au ajuns să împartă câștigul în mod egal.

Dan Bălan, Arsenie Todiraș și Radu Sîrbu au deschis o acțiune pe rolul Tribunalului București, împotriva casei de producție CAT Music. Acțiunea înregistrată de cei trei membri ai trupei O-Zone dorește împărțirea sumelor de bani pentru drepturile de autor și drepturile conexe.

”Beneficiile financiare au fost și sunt, bineînțeles, mărul discordiei. Și da, am împărțit totul în mod egal, între membrii trupei. Asta după multe negocieri…”, a admis Radu Sîrbu.

Radu Sîrbu a mărturisit că nu cearta pentru bani i-a lăsat un gust amar, ci lipsa de empatie. Acesta a realizat că nu era prietenie adevărată între ei.

”Destrămarea trupei a venit pe nepregătite pentru mine și a fost foarte stresantă. Însă acum, uitându-mă în urmă, realizez că exact atunci a fost cel mai potrivit moment pentru mine. De a o lua pe drumul separat de gașca O-zone. Am învățat multe din această experientă. Și asta m-a impulsionat să mă dezvolt și să evoluez personal și profesional în toate privințele. Să-mi creez propriul studio de producție muzicală și casă de producție.

Am învățat că prietenii adevărați nu la succes se cunosc, ci atunci când ai nevoie de ei. Am învățat că familia este cea care mereu îți este alături, indiferent de statut. Singurul regret pe care îl mai am este că la acel moment niciunul dintre noi nu a știut să gestioneze și să-și controleze emoțiile distructive, care au dus la destrămarea trupei”, a povestit Radu Sîrbu într-un interviu.

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.