Au reușit să EVADEZE în plină zi. Doi bărbați arestați preventiv au fugit din centrul de reținere al Secției 19 de Poliție din Capitală
- Mara Vintila
- 6 martie 2016, 17:32
Doi bărbați arestați preventiv pentru furt calificat şi infracţiuni informatice au evadat, în plină zi, din arestul secţiei 19 Poliţie, duminică la prânz, a transmis într-un comunicat Poliţia Capitalei.
Potrivit unui comunicat, duminică în jurul prânzului, doi bărbaţi care erau arestaţi preventiv "au evadat din curtea de aer a Centrului de Reţinere şi Arestare Preventivă a Secţiei 19 Poliţie".
Potrivit poliţiei, este vorba despre Costel Grosu si Marius Tulli Renato care erau încarceraţi "în baza mandatelor de arestare preventivă într-un dosar privind infracţiunea de furt calificat şi infracţiuni informatice".
Cei care pot da informații cu privire la locaţia în care se află cei doi bărbaţi să se adreseze celei mai apropiate
"În prezent se efectuează cercetări în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor care au condus la producerea acestui eveniment, urmând a se dispune măsurile legale", mai transmite Poliţia Capitalei.