Au început să apară efectele adverse ale vaccinului împotriva gripei AH1N1

Au început să apară efectele adverse ale vaccinului împotriva gripei AH1N1

Persoanele care s-au vaccinat împotriva gripei AH1N1 au un risc foarte mare să sufere de o tulburare rară de somn (narcolepsie), drept pentru care Agenția Europeană a Medicamentului îl mai recomandă doar în situații cu adevărat excepționale. Tinerii par să fie cei mai vulnerabili.

În Marea Britanie, zece cazuri suspecte de narcolpsie au fost asociate cu vaccinul Pandemrix, produs de GlaxoSmithKleine. Alte cazuri suspecte au fost semnalate în Finlanda, Suedia și Islanda. În total, au fost raportate 335 de cazuri de narcolepsie de la începutul lui iulie anul acesta, toate asociate cu vaccinul. Studiile efectuate au relevat un risc de narcolepsie cu 13% mai mare în cazul copiilor și tinerilor vaccinați împotriva gripei AH1N1. Persoanele care suferă de narcolepesie adorm brusc, pe neașteptate, ceea ce poate fi fatal. Vaccinul obișnuit nu prezintă riscuri „Vaccinul uzual împotriva gripei sezoniere nu a fost blamat pentru apariția narcolepsiei. Este sigur și poate fi în continuare administrat. Este posibil ca riscul de narcolepsie să fie dat și de factorii de mediu. Momentan, factorii de mediu care ar fi putut, în combinație cu vaccinul, să provoace narcolepsie rămân necunoscuți”, este poziția Agenției Medicamentului din Marea Britanie. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, 31 de milioane de persoane au fost vaccinate în timpul pandemiei de gripă din 2009-2010. Stocurile urmează să fie distruse în această toamnă.

Ne puteți urmări și pe Google News