Cu excepția mea, din câte știu, singuri jurnaliști care s-au pronunțat până în prezent în legătură cu nelegiuirea săvârșită în data de 10 ale acestei luni în Guvernul României au fost jurnaliștii de investigație Adina Anghelescu, în „Gândul”, și Iosefina Pascal, la Gold FM. Și au ieșit la iveală mult mai multe capcane decât cele pe care le-am semnalat ieri. Capcane în care urmează să cadă, rând pe rând, cetățeni și instituții ale statului.
Primul fapt extrem de grav este că avem o nouă dovadă a faptului că Guvernul condus de generalul cu patru stele Nicolae Ciucă încalcă în mod deliberat o decizie a Curții Constituționale. Conform acestei decizii, Guvernul nu poate promova un proiect de act normativ inițiat în Parlamentul României. Dar cei care au redactat în numele parlamentarilor legea turnătoriei s-au grăbit și, considerând că Legislativul bate pasul pe loc, i-au pasat același proiect și premierului Ciucă.
Ca să promovezi un act normativ într-o ședință de Guvern ai nevoie de acordul mai multor miniștri, inclusiv sau în primul rând de acordul ministrului Justiției. Să ne imaginăm că ministrul Justiției nu a făcut demersul elementar de a verifica dacă nu care cumva proiectul de act normativ se află în portofoliul Parlamentului? Sau a știut și a ignorat cu bună știință acest lucru chiar și cu riscul de a înfrânge în mod ostentativ o decizie CCR?
Și asta numai și numai din slugărnicie față de Bruxelles, care, printr-o directivă din 2019 a Parlamentului European, dublată și de o decizie a Comisiei, le-a solicitat statelor membre să elaboreze o legislație care să îl protejeze pe avertizorul de integritate pus în slujba interesului public. Dacă la Bruxelles a fost vorba pur și simplu de un avertizor de integritate, iată că la București legea a luat o cu totul altă turnură, transformându-se pur și simplu într-un act normativ care preface un turnător într-o persoană cu adevărat atotputernică. Și inviolabilă.
Pentru că aici este vorba despre o impunitate dusă dincolo de limitele ei firești. La scurt timp după ce actul normativ va intra în vigoare, un turnător, oricât de ticălos va fi, oricâte greșeli profesionale va săvârși cu sau fără intenție, nu va mai putea fi clintit din loc. Nu va putea fi dat afară. Nu va mai putea fi retrogradat. Nu va mai putea fi clintit, indiferent ce va face, din poziția pe care o ocupă în societatea comercială ori în instituția de stat. Se bucură de totală inviolabilitate. Și asta chiar dacă turnătoriile lui sunt simple presupuneri.
Adică nebazate pe niciun fel de informații concrete cum că cel pârât verbal sau în scris ar fi săvârșit cu adevărat ceva care încalcă legile statului. Întrucât actul normativ promovat în data de 10 februarie de către Executivul României și, repet, aflat încă în circuit în Parlament – aflat degeaba – nu face niciun fel de distincție între instituțiile în care își pot desfășura activitatea secretă „avertizorii de integritate”, rezultă că nu numai activitatea unor societăți comerciale poate fi dată astfel peste cap, ci și activitatea unor instituții din sistemul siguranței naționale.
Pentru că turnătorii vor exista și vor funcționa după aceleași reguli și în Armată, și în Ministerul de Interne și în serviciile secrete, și în Guvern. Pretutindeni. Pretutindeni ei vor fi apărați de lege, indiferent cât de la false sunt informațiile pe care le furnizează și nu pot fi dați afară orice greșeli vor face în activitatea lor curentă. Turnătorii vor fi mai egali decât toți ceilalți cetățeni ai României.
În acest simulacru de act legislativ se pevede că turnătoriile telefonice sau prin adresare directă către coordonatorul de integritate sau scrise, cu sau fără declinarea identității reale a „avertizorului”, vor fi centralizate și, firește, verificate. Ceea ce presupune crearea unui aparat imens de lucru, care va funcționa pe bani publici. Așa cum stau lucrurile, este de presupus că milioane de persoane vor dori să devină turnători și să-și asigure astfel stabilitatea, siguranța locului de muncă. Și inviolabilitatea în fața șefilor. Și puterea de a le face altora rău. Cine Dumnezeu și cu ce costuri va putea administra o asemenea activitate la nivel național?
Și nu pot sub nicio formă să-mi reprim o întrebare. Care este serviciul secret care a pus la cale această năzbâtie pe mâna parlamentarilor și apoi pe mâna primului-ministru, riscând practic să-și taie craca de sub picioare? Să zicem că ideea ar fi fost generată deSRI. Păi odată aplicată această lege, nu care cumva Serviciul Român de Informații riscă să-și paralizeze o bună parte a activității? Nu care cumva o directivă UE a fost transformată de niște iresponsabili într-un instrument cu efect de bumerang?