Atenționare de călătorie pentru românii care merg în Italia. Riscurile sunt mari

Inundații Italia. Sursa foto Youtube

Atenționare de călătorie pentru românii care merg în Italia. Ministerul Afacerilor Externe anunță cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Italiană că regiunile Emilia-Romagna, Toscana şi Marche au fost afectate de ploi abundente şi inundaţii severe.

Atenționare de călătorie în Italia

„Precipitaţiile intense au cauzat revărsarea râurilor şi alunecări de teren, ducând la pagube materiale majore, întreruperi ale traficului şi evacuări. Autorităţile locale au intervenit cu echipe de salvare şi sprijin pentru populaţia afectată, în timp ce multe localități au declarat stare de urgenţă.

Impactul a fost deosebit de grav în zonele rurale şi în apropierea cursurilor de apă, unde infrastructura a suferit daune semnificative. Primăriile din localitățile afectate au activat planul pentru situaţii de urgenţă, recomandând să se evite deplasările, cu excepţia celor absolut necesare", se precizează într-un comunicat al MAE transmis, duminică.

Unele zboruri au fost anulate sau întârziate

Ministerul Afacerilor Externe a mai anunțat că aeroporturile funcţionează în mare parte normal, dar unele zboruri au fost întârziate sau anulate din cauza vremii nefavorabile. MAE recomandă consultarea paginii de Internet a Departamentului Protecţiei Civile italiene - www.protezionecivile.gov.it - pentru obţinerea informaţiilor actualizate în timp real.

Românii pot cere ajutorul autorităților

„Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Bologna, +39 051 5872120; +39 051 5872209, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al oficiului consular: +39 324.803.5171", se mai menţionează în comunicat.

Protecția Civilă a emis o alertă roșie de inundații în unele zone din Emilia-Romagna. Alerta portocalie este în vigoare în șapte regiuni. Marche și Sicilia au fost foarte de afectate până acum, după ce râul Salso a ieșit din matcă și a inundat localitățile Licata și Agrigento.