Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a efectuat, în această săptămână mai multe controale la unitățile de alimentaţie publică de pe Litoral.
În urma neregulilor găsite , ANSVSA a aplicat amenzi în valoare de 368.000 de lei.
Medicii veterinari care activează în cadrul „Comandamentului Sezon Estival 2020," au verificat, în intervalul 3 - 7 august, 163 de unităţi de alimentaţie publică amplasate în cele 7 zone de interes turistic: Năvodari, Mamaia Nord, Mamaia Centru, Mamaia Sud, Eforie, Costineşti şi Mangalia. Au fost verificate 54 de restaurante, 2 cafe-baruri, 2 pizzerii, 23 de unităţi tip fast - food, 4 braserii, 12 unităţi de tip bufet, 15 baruri,un snack-bar, 3 rulote, 28 de magazine alimentare, 10 laboratoare de cofetărie/patiserie, o gelaterie, un stand cu produse alimentare, 3 unităţi tip bistro, o tonetă şi o autoutilitară.
„Au fost constatate abateri de la legislaţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor la 60 de unităţi, respectiv: 18 restaurante, 8 unităţi tip fast - food, 8 unităţi tip bufet, o rulota, 6 magazine alimentare, 7 baruri, 2 bistro, o braserie, 2 laboratoare cofetărie/patiserie, un mijloc de transport auto şi un stand cu produse alimentare. Neregulile au fost sancţionate contravenţional, cu amenzi în valoare totală de 368.000 de lei. De asemenea, a fost emisă o Ordonanţa de suspendare temporară a activităţii pentru o unitate de tip fast food şi au fost confiscate şi retrase de la vânzare 118 kilograme de produse alimentare improprii consumului uman, produse care au fost dirijate către o unitate de neutralizare", se precizează în comunicatul ANSVSA.
Principalele deficienţe constatate de inspectorii sanitari veterinari în timpul acestor controale au vizat: manipularea neigienică a produselor alimentare; comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare în spaţii neaprobate sanitar-veterinar; ambalarea şi etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare, în vederea depozitării şi valorificării, precum şi comercializarea acestora neetichetate potrivit legislaţiei în vigoare; condiţii necorespunzătoare de igienă în spaţiile de producţie; depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare; depozitarea ouălor în condiţii necorespunzătoare; depozitarea, alimentelor sub formă de materii prime sau semipreparate împreună cu produse finite care se consumă fără prelucrare termică; funcţionarea fără documente de înregistrare sanitară veterinară.
ANSVSA precizează că, prin intermediul DSVSA Constanţa, pune la dispoziţia celor interesaţi numărul de telefon al Comandamentului Sezon Estival: 0786.577007, unde se pot face sesizări, sau se pot obţine informaţii referitoare la diferite aspecte din domeniul siguranţei alimentelor. Acest număr funcţionează în paralel cu cel al Call - Center-ului ANSVSA: 0800.826.787, apelabil gratuit, din orice reţea de telefonie, potrivit agerpres.ro