Atenție! Taxa Covid-19, abuzul patronilor de restaurante! FOTO

După relaxarea măsurilor, unii patroni de restaurante au ajuns să aplice așa-zisa taxă Covid-19. Fotografia unei note de plată de la o cârciumă din București, pe care se poate observa taxa de 5 lei, s-a viralizat pe internet, provocând nemulțumiri în rândul românilor.

Românii au așteptat cu sufletul la gură redeschiderea restaurantelor și a teraselor, la fel și patronii care au început să aplice taxa Covid-19, susținând că astfel își pot recupera pierderile provocate de măsura distanțării sociale.

Astfel, pe nota de plată a unor restaurante a apărut brusc și taxa în valoare de 5 lei, așa cum se poate observa în fotografia de mai jos.

„Am pus-o din cauza costurilor de distanțare socială ale restaurantului. Și pentru că toată lumea făcea așa. Și celelalte restaurante, și dentiștii”, a răspuns reprezentantul terasei, care a adăugat că, între timp, de când pot sta patru oameni la aceeași masă, a eliminat taxa”, a declarat patronul restaurantului, potrivit economica.net.

ANAF: Taxa Covid-19 nu are niciun suport legal

Un reprezentant al Administraţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) spune că taxa nu are niciun suport legal. „Taxa aceasta nu are niciun suport legal. Poate fi considerată un cost comercial, ca toate celelalte, preţul unui serviciu. Bineînţeles, atâta timp cât este comunicat clientului din capul locului şi nu este aruncat la final, fără ştiinţa lui, pentru că atunci poate intra în aria Protecţia Consumatorului”, au declarat surse ANAF, pentru sursa citată mai sus.

Precedentul stomatologilor

Amintim că primii care au practicat o astfel de ”taxă” au fost stomatologii.

Tarifele aplicate de clinicile care au tratat pacienții în perioada stării de urgență au crescut cu sume între 150 și 1.000 de lei, din cauza condițiilor restrictive impuse de autorități.

După ce clinicile și cabinetele stomatologice au fost închise, cele câteva care au dorit să se ocupe de tratarea urgențelor, așa cum specifică Ordonanța Militară nr. 2, au fost nevoite să se supună unor reglementări care au crescut costul unei proceduri cu până la 1.000 de lei, bani plătiți de pacienți.

Medicii stomatologici susțin că cerințele sunt exagerate și că nu se bazează pe niciun temei legal.