Atenție, români: Poliția te bate! Scene revoltătoare în Capitală

Atenție, români: Poliția te bate! Scene revoltătoare în Capitală

Scene de neconceput într-un stat de drept au avut loc în Capitală, marți seara. Un polițist de la Secția 9 a fost filmat în timp îl lovea cu sălbăticie, cu pumnii și picioarele pe un bărbat. Apoi a alergat pe stradă și „căpăcit” încă un tânăr.

Poliția Capitalei a emis un comunicat în care arată că incidentul a avut loc în București și că bărbații loviți de polițist au „refuzat legitimarea”.

„Cu privire la imaginile apărute în spațiul public, vă facem cunoscut faptul în noaptea de 7/8 aprilie, doi bărbați au fost opriți de către un echipaj al Secției 9 Poliție, în vederea legitimării și verificării documentelor prevazute de Ordonanțele Militare.

Bărbații au refuzat legitimarea și au fost conduși la subunitatea de poliție, unde au fost sancționați contravențional, fiecare, cu suma de 200 lei, conform prevederilor Legii nr 61/1991, precum și cu suma de 10.000 lei având în vedere că nu dețineau documentele prevazute de Ordonanțele Militare.

Cu privire la modul în care a acționat polițistul, Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București (DGPB) s-a sesizat din oficiu și a demarat cercetări prin structura de control intern, urmând a fi dispuse măsuri legale", se arată în comunicatul Poliției.

Astfel potrivit reprezentanților poliției, că cei doi bărbați au refuzat legitimarea, iar apoi au fost duși la secție. Au primit amenzi de cate 200 de lei pentru refuzul prezentarii actelor si alte 10 mii de lei de persoană pentru că nu aveau actele prevazute de Ordonanta militară.

Despre atitudinea evident huliganică a purtătorului de uniformă, DGPB s-a mulțumit să spună doar că s-a demarat o cercetare internă...

Imagini cu puternic caracter emoțional!

Ne puteți urmări și pe Google News