Atenţie la amenzi în Ungaria! De la 1 iulie poliţia vă poate reţine maşina

Atenţie la amenzi în Ungaria! De la 1 iulie poliţia vă poate reţine maşina

De la 1 iulie 2011, noile reglementări cu privire la circulaţia auto din Ungaria devin mult mai "periculoase" pentru contravenienţi.

Noile amenzi, pentru şoferii care depăşesc limitele de viteză, care trec pe roşu sau care sunt prinşi băuţi la volan pot ajunge până la 1.130 de euro. Această limită superioară exista încă din anul 2008, dar era aplicabilă doar în anumite cazuri speciale. Una din principalele noi prevederi, care intră în vigoare de la 1 iulie se referă la posibilitatea de a achita amenzi pe loc şi la obligativitatea de a achita unele amenzi pe loc, măsură care vizează, în mod special, străinii. Ministerul Afacerilor Externe a remis un comunicat prin care atrage atenţia că un autovehicul va putea fi reţinut de poliţia ungară, fără altă hotărâre scrisă, până la achitarea amenzii respective. Mai mult, " dacă în momentul efectuării unui control rutier se stabileşte că şoferul sau deţinătorul vehiculului are o amendă administrativă neachitată, organele de poliţie vor dispune reţinerea vehiculului", precizează comunicatul MAE. Poliţia va prezenta contravenientului, în scris, în limbile maghiară, rusă, engleză şi germană, detaliile amenzii, locul staţionării maşinii confiscate şi ruta pe care se poate ajunge în locul respectiv. Cea mai mică amendă din Ungaria va fi de aproximativ 40 de euro.