Atenție, credincioși! Cruce Roșie în calendar. Ce se sărbătorește chiar mâine?

Atenție, credincioși! Cruce Roșie în calendar. Ce se sărbătorește chiar mâine?

Credincioșii sărbătoresc miercuri, 24 iunie, nașterea sfântului Ioan Botezătorul, sau după denumirea populară: „Drăgaica”.

Calendarul ortodox prăznuiește în luna iunie multe sărbători importante pentru creștin-ortodocși.

Pe 7 iunie a fost prăznuită Pogorârea Duhului Sfânt, iar pe 8 iunie Lunea Sfântului Duh. În ambele zile sunt celebrate Rusaliile.

Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, sau Sânzienele, este pe data de 24 iunie, iar pe 29 iunie sunt prăznuiţi apostolii Petru şi Pavel. Sărbătoarea Sfinţilor Petru şi Pavel este precedată de postul sfinţilor apostoli, care începe pe 15 iunie.

Există credinţa că ierburile culese în noaptea de Sânziene au puteri tămăduitoare. Tinerele de la sate merg în ziua de Sânziene să culeagă sânziene de pe câmp, pe care apoi le împletesc în coroniţe. Aceste cununi sunt agățate în poartă sau așezate în casă și prin ogradă, având rol protector şi aduncând noroc în respectiva gospodărie.

Ca la aproape orice sărbătoare, şi de sărbătoarea Sânzienelor exista tradiţia aflării ursitului. Pentru aflarea celui sortit, în noaptea de Sânziene, fetele își pun sub pernă câteva din florile culese. Tinerele care şi-au făcut coroniţe din flori de Sânziene le pot arunca peste acoperișul casei. Dacă acea cunună rămâne atârnată sus, se spune că tânăra se va căsători în curând.

Dacă nu se respectă ziua Sânzienelor, acestea se vor transforma în Iele neiertătoare, reprezentând spirite malefice. Nu este bine să faci baie în ziua de Rusalii, căci se vor spăla de fapt spiritele rele. Pe de altă parte, dacă cei îndrăgostiți se vor scălda împreună, în râu sau în mare, dragostea lor va dura toată viaţa.

Ziua sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel este cea în care cerurile se deschid, iar Sfântul Petru poate fi văzut stand de-a dreapta Tatălui Ceresc. Sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel este cunoscută în popor și sub denumirea de Sânpetru de vară. Sânpetru de vară indică și miezul verii agrare sau perioada secerișului.

Sfântul Petru este cunoscut ca patronul agriculturii. În această zi, este bine ca gospodarii să calce ceapa și usturoiul, pentru a avea roade din belșug.