În urma restricţiilor aduse de pandemie controalele la companii au fost reduse. Dar, după relaxare, controalele au fost reluate şi este chiar de aşteptat o intensificare până la sfârşitul anului.
Una din cauze este adâncirea deficitului bugetar şi, din acest motiv, se vor intensifica controalele fiscale la companii.
Dacă pe durata instituirii stării de urgenţă am văzut destul de multe blocaje în activitatea de inspecţie fiscală, după ce am intrat în starea de alertă controalele au fost reluate şi este chiar de aşteptat o intensificare spre finalul anului. Aceasta pe fondul accentuării deficitului bugetar, dar şi al nevoii autorităţilor de a derula verificări ulterioare pentru sumele deja rambursate, respectiv, pentru diferitele facilităţi fiscale acordate. Deşi experienţa ultimelor luni a arătat că verificările de documente pe cale electronică au devenit imperios necesare, fiind încurajate şi de mediul de afaceri, există încă o tendinţă în practica autorităţilor fiscale de continuare a metodelor tradiţionale de control şi, din păcate, nici legislaţia relevantă aplicabilă nu a avansat suficient de mult şi de rapid, fiind chiar depăşită în multe privinţe din această perspectivă de ceea ce se întâmplă pe teren, a declarat Dan Dascălu, Avocat Partener al D&B David şi Baias, societatea de avocatură corespondentă PwC în România.
Peste 30% dintre respondenţi au spus că urmare a acestor verificări, le-au fost stabilite obligaţiile fiscale suplimentare
Noi obligaţii fiscale au fost stabilite pentru deductibilitatea cheltuielilor şi a TVA aferente serviciilor (inclusiv, pentru cele intragrup). Circa un sfert dintre aceştia au avut sume în plus stabilite în aria preţurilor de transfer, 10% pentru tichete cadou şi 10% pentru campanii promoţionale.
Deşi subiectele preferate de inspecţiile fiscale sunt în continuare poziţionate aproximativ pe aceleaşi aliniamente, se observă păstrarea interesului organelor fiscale pentru deductibilitatea cheltuielilor şi TVA aferente serviciilor, dar şi o intensificare a tendinţei de creştere a inspecţiilor din zona preţurilor de transfer, a spus Ruxandra Târlescu, PwC Tax Partener.
Având în vedere că restricţiile aduse de pandemie au generat probleme de lichiditate pentru companii
În aceste condiţii, am vrut să aflăm în cadrul sondajului nostru dacă respondenţii au posibilitatea să achite datoriile către buget. Vestea bună este că aproape trei sferturi şi-au plătit obligaţiile fiscale curente sau stabilite prin inspecţie, iar un sfert le-au amânat în totalitate sau în parte, dar intenţionează să le achite până la termenul la care expiră facilităţile, respectiv 25 octombrie, a explicat Dan Dascălu.
O problemă spinoasă în cadrul controalelor fiscale a fost cea a tichetelor cadou al căror tratament fiscal a creat discordie între contribuabili şi inspectorii fiscali
Nici starea de urgenţă şi nici cea de alertă nu au constituit impedimente pentru controalele Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) privind tichetele cadou. Acest lucru ar trebui văzut ca un semnal de alarmă pentru jucătorii de piaţă care ar trebui să reanalizeze tratamentul fiscal aplicat stimulentelor fiscale acordate angajaţilor proprii, precum şi angajaţilor terţilor, a spus Dascălu.
Digitalizarea rămâne cea mai importantă soluţie pentru întocmirea declaraţiei anuale 101 şi calculul impozitului de profit
Digitalizarea rămâne un subiect extrem de important pentru întreaga noastră societate, toţi actorii implicaţi având doar de câştigat din implementare sa. În acest moment se fac paşi importanţi atât din partea autorităţilor fiscale, cât şi a agenţilor economici în diferite zone. Rămâne desigur să adoptăm şi legislaţia în mod corespunzător astfel încât să putem depune documentele în format electronic în diferitele proceduri fiscale şi judecătoreşti, să nu mai se ajungă în situaţia în care dosarele să aibă mii sau chiar zeci de mii de pagini de depus, care nu doar că implică nişte eforturi supradimensionate, dar şi costuri uriaşe şi chiar inutile, a adăugat Dan Dascalu.
La sondajul realizat de PwC România au participat circa 100 de companii din domeniile auto, farmaceutic, IT, FMCG, servicii, horeca, energie, transport, construcţii, financiar, informează Agerpres.