Atentat terorist prevenit de forţele speciale. Rețea islamistă neutralizată

Atentat terorist prevenit de forţele speciale. Rețea islamistă neutralizată

Poliţia din oraşul Koln din vestul Germaniei a anunţat joi că a dejucat un posibil atentat terorist după ce a efectuat razii la persoane din cercuri islamiste care au fost declarate un risc potenţial pentru public

„Am avut informaţii secrete că un atac ar putea fi iminent”, a declarat Klaus-Stephan Becker, un responsabil al poliţiei din Koln, scrie Agerpres.

În timpul raidurilor, poliţiştii au controlat mai multe apartamente din Koln şi Dueren, precum şi un şantier în construcţii. Şase bărbaţi au fost reţinuţi.

Unul dintre ei, un bărbat germano-libanez din Berlin, era cunoscut de ani de zile drept un pericol potenţial pentru public şi avea legături strânse cu cercurile jihadiste din capitala Germaniei.

Bărbatul în vârstă de 30 de ani se mutase recent la Dueren, a spus Becker.

Într-o convorbire interceptată, el a transmis cu claritate că este gata să comită un atac. Însă nu existau informaţii concrete privind unde şi când urma să aibă loc atacul.

Potrivit autorităţilor din domeniul securităţii, bărbatul este „membru al unui grup multinaţional foarte conspirativ”.

În 2016, el şi-a asumat rolul de înlocuitor al imamului de la moscheea Fussilet din Berlin, cu care atacatorul de la târgul de Crăciun de la Berlin din 2016, Anis Amri, era de asemenea asociat.

În Dueren, el s-a mutat în apartamentul unui german de 21 de ani care fusese declarat şi el un potenţial risc pentru public şi era considerat un "tânăr convertit radicalizat", a precizat Becker.