Atena: Grevă generală în transporturi. De ce sunt nemulţumiţi grecii

Atena: Grevă generală în transporturi. De ce sunt nemulţumiţi grecii

Atena este paralizată astăzi de o grevă generală de 24 de ore în transporturi, declanşată ca reacţie la noile măsuri de austeritate anunţate de guvern în speranţa evitării falimentului statului şi menţinerii în zona euro.

Profesorii şi angajaţii municipalităţii au anunţat, de asemenea, că vor opri orice activitate, iar controlorii de trafic aerian au întrerupt lucrul timp de patru ore. Mai multe companii aeriene au fost obligate să îşi anuleze sau amâne zborurile, informează AFP, preluat de "Le Figaro". Nici taxiurile nu vor circula deloc, nemulţumite  de un plan de liberalizare a sectorului lor. Guvernul de la Atena a decis noi reduceri de pensii, creşteri ale taxelor de proprietăţi şi suspendarea activităţii a mii de bugetari. Autorităţile încearcă să respecte ţintele fiscale stricte şi să convingă creditorii internaţionali să deblocheze o nouă tranşă din împrumutul de salvare.

Sectorul public va fi în grevă şi luna viitoare, la 5 octombrie, iar o grevă generală este prevăzută pentru 19 octombrie.

Aceste mişcări sociale reflectă furia, neîncrederea şi consternarea populaţiei în faţa noilor măsuri anunţate ieri de executiv. Guvernul socialist a decis reducerea pensiilor care depăşesc 1.200 euro, trimiterea în şomaj tehnic a 30.000 salariaţi din sectorul public până la sfârşitul lui 2011 şi scăderea pragului minim de impozitare.

Ne puteți urmări și pe Google News