Două ateliere interactive și inovative în cadrul cărora cei mici pot învăța despre Constituție și în care își pot cunoaște drepturile și pot înțelege ce înseamnă statul de drept va avea loc pe 22 și 23 septembrie în Capitală. Evenimentul, organizat de Smartastic lab, are la bază prima carte în care Legea fundamentală a României este explicată pe înțelesul copiilor, scrisă de Alina Dumitrașcu.
„În România puțini copii își cunosc pe deplin drepturile și nu știu cui să ceară ajutor când acestea le sunt încălcate. Constituție, stat de drept, egalitate de gen – sunt noțiuni pe care deseori nici adulții nu le stăpânesc, dar odată dobândite pot modela mentalitatea unei întregi generații. Viitorul copilului tău depinde de modul în care își cunoaște drepturile și obligațiile. E timpul să remediem situația printr-un proiect inovativ în România. Ne propunem să creăm un adevărat "loc de joacă" în care copiii cu vârste între 7 și 12 ani să își păstreze mintea deschisă și să înlăture barierele date de lipsa de curaj și de aspirații. În luna septembrie, Smartastic lab vă invită la 2 workshop-uri prin care micii cetățeni vor afla ce le garantează Legea Fundamentală a țării. Totul va avea loc în cadrul unor ateliere interactive gratuite. Acestea sunt realizate pe baza volumului de succes „Ce este Constituţia? Joacă-te şi vei afla!” publicat de Editura Curtea Veche, a cărui autoare este Alina Dumitrașcu, co-fondatoarea Smartastic lab”, explică organizatorii, într-un comunicat de presă.
Evenimentele se adresează copiilor cu vârșta între 7 și 12 ani și se vor desfășura în București, strada Barbu Delavrancea nr. 15. Fiecare atelier va dura o oră și jumătat, având un număr limitat de 10 locuri, iar înscrierile se pot face aici. Participarea este gratuită.
Citește și: Schimbare în Educație. Elevii vor avea o nouă materie în școli și licee