Atacuri rusești lângă granița României. Două aeronave F-16 monitorizează situația aeriană

Atacuri rusești lângă granița României. Două aeronave F-16 monitorizează situația aerianăAvion F-16. Sursa foto: x.com

Atacuri rusești cu drone în apropierea graniței cu România, Ministerul Apărării a anunțat decolarea a două avioane F-16 pentru monitorizare. Populația din Tulcea a fost avertizată prin mesaj RO-alert.

Atacuri rusești în infrastructura porturară din Ucraina

Miercuri dimineață, Ministerul Apărării Naționale(MAPN) a anunțat că Federația Rusă a reluat atacurile cu drone rusești în porturile din Ucraina, în noapea de 1 iulie, în proximitatea graniței cu România. Centrul Național Militar de Comandă a informat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență despre instituirea măsurilor de alertare a populației din județul Tulcea.

Potrivit sursei citate, începând cu ora 23.15, două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române au fost ridicate de la Baza 86 Aeriană Borcea și au decolat pentru a asigura monitorizarea și supravegherea situației aeriene din zonele vizate.

MAPN a informat în timp real structurile aliate

Forțele Aeriene

Forțele Aeriene. Sursa foto: armed.mapn.ro

MApN a comunicat în mod constant structurilor aliate despre situațiile generate de atacuri și a menținut o legătură permanentă cu acestea.

”Ministerul Apărării Naţionale transmite un mesaj ferm de condamnare a acestor atacuri executate de Federaţia Rusă împotriva unor obiective şi elemente de infrastructură civilă ucrainene, care sunt nejustificate şi în gravă contradicţie cu normele de drept internaţional”, conform declarației oficiale a Ministerului.

Autoritațile din Tulcea au emis un mesaj de avertizare a populației

Marți noaptea, în jurul miezului nopții, autoritățile din Tulcea au transmis un mesaj RO-Alert pentru a avertiza locuitorii din zona de frontieră cu Ucraina cu privire la riscul prăbușirii unor obiecte din spațiul aerian.

„Păstraţi-vă calmul! Adăpostiţi-vă în beciuri sau adăposturi de protecţie civilă. În lipsa unui adăpost, rămâneţi în interiorul casei, departe de geamuri şi pereţi exteriori. Durata estimată: 90 de minute”, a fost mesajul Ro-Alert transmis de ISU Tulcea.

Locuitorii din zonele vizate au fost sfătuiți să ia măsuri de siguranță și să sune la 112 pentru sprijin sau alte informații suplimentare.

 

Ne puteți urmări și pe Google News