ATACURI la foc automat pentru compania Facebook, după scandalul Cambridge Analytica. Va urma LOVITURA DE GRAȚIE pentru Mark Zuckerberg?

Directorul companiei americane Facebook, Mark Zuckerberg, a primit încă o veste proastă, care ar putea aduce după sine noi repercusiuni financiare. Comisia Europeană a cerut, luni, explicaţii rețelei de socializare, întrebând dacă datele utilizatorilor de internet din Uniunea Europeană figurează printre cele colectate de compania Cambridge Analytica, care se află în mijlocul acestui scandal de obținere ilegală a datelor și influențare a opțiunilor electorale.

Biroul pentru Protecţia Consumatorilor al Comisiei Federale pentru Comerţ a SUA (Federal Trade Commission /FTC) a confirmat investigarea utilizării informaţiilor personale ale abonaţilor Facebook, potrivit agerpres.ro.

 

„În acest scandal recent există sau nu unele date ale cetăţenilor UE?”, se întreabă comisarul pentru justiţie, Vera Jourova, într-o scrisoare consultată de Reuters, adresata directorului financiar al grupului Sheryl Sandberg.

„Regret, dar comunicatele oficiale ale Facebook, inclusiv cele ale directorului general, Mark Zuckerberg, nu mi-au alungat temerile”, afirmă ea.

„Aceasta este deosebit de dezamăgitor, având în vedere eforturile noastre de a construi o relaţie între dvs. şi noi pe baza încrederii (...) Aceasta încredere este acum afectată”, îşi exprimă regretul Vera Jourova, care o întreabă direct pe Sheryl Sandberg dacă este sigură că o situaţie similară „nu se poate repeta astăzi?”.

Comisarul european a spus că doreşte un răspuns în două săptămâni.

Facebook face obiectul unor critici după ce săptămânalul britanic The Observer şi ziarul american New York Times au dezvăluit că biroul londonez al societăţii Cambridge Analytica, foarte implicat în campania miliardarului Donald Trump în 2016, a colectat ilegal datele a 50 de milioane de utilizatori Facebook.

În pofida scuzelor prezentate de Mark Zuckerberg, sondaje de opinie efectuate în Statele Unite şi în Germania au relevat duminică faptul că majoritatea populaţiei a pierdut încrederea în Facebook cu privire la protecţia datelor cu caracter personal.

Pe fondul investigaţiei amintite, acţiunile gigantului american au scăzut luni sub 150 dolari - cu 6,5% -pentru prima dată din iulie 2017.