Ministrul Educației Ecaterina Andronescu a fost atacată de unul dintre cei mai îndrăgiți vloggeri din România, cunoscut drept Selly. Acesta o critică dur în postările sale, iar într-o declarație dată pentru Digi a susținut că i se pare comic faptul că ministrul Sănătății vorbește despre respect.
„Şcoala românească ar trebui să facă mai multe lucruri care să te pregătească pentru actualitate. De exemplu, şcoala nu te invaţă ce să faci cu banii. Niciodată nu ni s-a explicat nimic despre corupţie. Nu am fost încurajaţi să criticăm. Protestul tinerilor neinformaţi, care ies şi ţipă, dar nu ştiu exact despre ce e vorba, nu cred că ajută. Acolo, școala trebuie să intervină. (…) Sunt foarte mulţi profesori pe care îi am la inimă, am avut noroc de profesori buni, pasionaţi, implicaţi. Nu cred că e uşor să fii profesor când această meserie îşi pierde tot mai mult respectul. Chiar doamna ministru Andronescu vorbea despre respect, asta mi s-a părut cel mai comic. Nu mi se pare că dumneaei a avut în 3 mandate vreun respect pentru învăţământ. Mi s-a părut, de exemplu, că a creat fabricile de diplome”, a spus vloggerul Selly la Digi 24.