Un atac similar celor practicate de organizațiile mafioate a avut loc, noaptea trecută, la Timișoara. Mașina directorului companiei municipale care se ocupă de administrația piețelor a fost incendiată. Polițiștii au început o anchetă, în condițiile în care au indicii că incendiul a fost intenționat.
Atac mafiot la Timișoara, unde mașina directorului companiei care se ocupă de administrarea piețelor a fost incendiată. Conform informațiilor furnizate de autorități incendiul a izbucnit puțin după ora 3.00 dimineața. Mașina se afla într-o parcare în apropierea locuinței proprietarului.
Atac mafiot la Timișoara
La locul incendiului s-au deplasat de urgență două echipaje de pompieri, din cadrul Detașamentului 2. Până la intervenția echipelor de stingere a focului, însă, flăcările au distrus automobilul aproape în întregime.
Autoturismul incendiat era folosit de directorul piețelor din Timișoara pentru deplasările de serviciu. Acesta a fost distrus întotalitate, chiar dacă pompierii susțin că au ajuns aproape imediat.
„S-au deplasat de urgență 2 echipaje de stingere de la Detașamentul 2. La sosirea pompierilor s-a constatat că incendiul se manifesta cu ardere generalizată la întreg autoturismul. Din primele informații o cauză probabilă ar fi utilizarea unui mijloc de aprindere intenționat, însă cercetările continuă”, au transmis reprezentanții ISU Timișoara.
Poliția cercetează cazul
Incendiul a cuprins mașina directorului companiei Piețe SA, Mirel Pop, la primele ore ale dimineții, în jurul orei 3.10. Din estimările polițiștilor pare că a fost un atac mafiot. Focul ar fi fost pus de o persoană necunoscută care a folosit o cârpă îmbibată în combustibil.
„La data de 06.12.2023, în jurul orei 03:10, polițiștii Secției 4 Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada Basarabia din Timișoara, a izbucnit un incendiu la un autovehicul parcat”, au transmis polițiștii din cadrul IPJ Timiș.
Potrivit sursei citate, în acest caz a fost inițiată o anchetă pentru distrugere prin incendiere. Polițiștii caută indicii și urme care să ducă la identificarea celor care au comis acest atac mafiot. Anchetatorii vizualizează imaginile de pe camerele de supraveghere încercând să descopere autorii atacului.
„În acest caz, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere prin incendiere și continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor izbucnirii incendiului”, se mai arată în comunicatul Poliției.
Reacția proprietarului mașinii incendiate
Proprietarul mașinii incendiate, Mirel Pop, susține că nu are nici o idee despre cine s-ar afla în spatele acestui atac mafiot. El spune că nu știe pe nimeni care să-i dorească răul. Totodată, conform afirmațiilor sale, nu ar fi primit nici o amenințare legată de activitatea pe care o desfășoară.
„Nu mă las intimidat de nimic, mergem mai departe, cu implementarea regulamentului. Piețarilor le-au fost diseminate informații false; tot pe vremea asta anul trecut, la începutul lunii decembrie au fost puse la cale unele revolte de fostul director și domnul viceprimar Cosmin Tabără, care îi îndemnau să iasă să facă scandal din cauza majorării prețurilor”, a spus Mirel Pop, citat de Tion.
Șeful piețelor din Timișoara a explicat care a fost rațiunea majorării taxelor pentru piețari. El a făcut referire la o decizie impusă de Curtea de Conturi care a cerut o majorare la nivelul ratei inflației de 13,8%. Chiar și așa, nu au fost semne sau amenințări care să-l pună în alertă cu privire la un eventual atac mafiot.
„Majorarea a trebuit făcută pentru că toate taxele și impozitele s-au mărit la nivel local, o măsură implementată de Curtea de Conturi ca să mărim cu rata inflației, nicidecum cu 20-25% cum au zis ei. Amenințări nu am primit”, a declarat Mirel Pop.