Atac mafiot în Halkidiki, Grecia. Opt oameni au fost arestați sâmbătă și duminică după ce au împușcat și înjunghiat opt persoane într-un bar din Hanioti, localitate aflată în peninsula Halkidiki. În această perioadă, mulți români sunt în Halkidiki.
Atac mafiot în Halkidiki
Autoritățile elene îl caută în continuare pe trăgătorul implicat în incidentul la barul de pe plajă din Hanioti. Poliția din Hanioti l-a arestat pe Kiril Kirov, cunoscut drept „rusul”, care ar avea legături cu Christophoros Amanatidis, cunoscut și sub numele de „Taki”. Cei împușcați sunt în stare gravă.
Cine e Kirov
Kirov, care și-a petrecut ultimii zece ani în banda traficantului de narcotice Christophoros Amanatidis - Taki, și-a început cariera infracțională ca dealer de droguri într-un cartier din Sofia. El a mai avut probleme cu poliția în Bulgaria, iar în 2016 a fost reținut în Bali pentru fraudă cu carduri bancare.
Trăgătorul încă n-a fost identificat
Oamenii legii au spus că ar fi vorba despre o dispută a mafiei bulgare. Autoritățile încă nu l-au identificat pe trăgător și nu au explicat cu exactitate ce s-a întâmplat. Direcția anchetei și probele prezentate instanței vor determina rezultatul. Aceste infracțiuni se pedepsesc aspru în Grecia, mai ales într-o perioadă în care sunt mulți turiști.
„În seara zilei de 16 august, într-un club de noapte din stațiunea Hanioti (situată în regiunea Halkidiki, n.r.) a avut loc un conflict între șapte cetățeni bulgari, proprietarul și personalul localului, în urma căruia două persoane au fost împușcate, iar o alta a suferit răni ușoare.Persoanele rănite au fost internate la spitalul din Poligiros”, a precizat Consulatul bulgar de la Salonic, pe baza informațiilor de la poliția elenă.
Proprietarul bulgar, în vârstă de 55 de ani, împreună cu alți doi patroni ai barului de pe plajă, care au fost răniți de focuri de armă, au fost arestați sub acuzația de încăierare. Ei se află în spitalul din Polygyros, în timp ce ancheta asupra incidentului este în desfășurare. Oamenii legii au găsit în posesia persoanelor arestate bastoane, spray lacrimogen și cuțite.