Atac la Liviu Dragnea. „Se visează chiriaș la Cotroceni. Sunt sigur că nu va intra în turul doi”. Cine nu-i dă șanse să ajungă președinte

Atac la Liviu Dragnea. „Se visează chiriaș la Cotroceni. Sunt sigur că nu va intra în turul doi”. Cine nu-i dă șanse să ajungă președinte

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat, joi seara, că nu exclude posibilitatea să candideze la alegerile prezidențiale din decembrie 2019.

La scurt timp după interviul cu Dragnea, în care a confirmat că nu-l împiedică nimic să candideze pentru cea mai înaltă funcție în stat, președintele PMP, Eugen Tomac, a reacționat și a transmis că liderul PSD nu ar ajunge nici până în turul doi.

 

„De fapt, aseara MARELE ANUNȚ era altul - ca să avem un sfârșit de an amuzant, ne spune personajul asta condamnat de două ori, nici mai mult, nici mai puțin, că visează să ajungă chiriaș la Cotroceni... Ăsta se crede un mic Ceaușescu.

Va fi cel mai mare esec al PSD. De fapt, sunt sigur ca nu va intra in turul doi. ”, a transmis Tomac.

 

Eugen Tomac mai spune că Liviu Dragnea se ceartă cu cine nu e de acord cu el.

„Da, e limpede că a luat-o razna. Se ia de multinaționale, de liderii europeni, de toate instituțiile necontrolate de el, de oricine îi spune in față că este dus cu sorcova!

PS: #babaiatule, mai bine ți-ai lua niște consilieri care să-ți spună adevărul, că lumea nu mai suportă sa-ti audă aiurelile, nu să-ți spună doar ce vrei să auzi și să-ți ridice ode! Nu de alta, dar iți mănâncă degeaba banii!”, susține președintele PMP.

 

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat, joi seara la Antena 3, că nu exclude o posibilă candidatură a sa la alegerile prezidențiale din decembrie 2019.

Dragnea a spus că la viitoarele alegeri prezidențiale coaliția PSD-ALDE va participa cu un candidat comun, însă nu a fost decis până în prezent.

Liderul PSD a spus că prezidențiabilul trebuie agreat de ambele partide și poate fi chiar el sau Călin Popescu Tăriceanu. Legat de alegerile europarlamentare, liderul PSD nu a spus dacă vor fi liste comune.

„La prezidențiale o să fie un candidat al alianței PSD-ALDE.Intenționez să ajungem la concluzia că trebuie să fie un candidat unic, după acel moment, vom decide candidatul. Nu resping nicio variantă. Nici eu, nici Tăriceanu. Domnia lui Iohannis trebuie să încerteze. Încă 5 ani cu Iohannis ar fi un dezastru pentru Romania”, a declarat Dragnea.

Ne puteți urmări și pe Google News
Recomandările noastre