Atac cu maceta de Revelion în New York. Câți răniți s-au înregistrat
- Emma Cristescu
- 1 ianuarie 2023, 19:28
Un atac cu maceta a avut loc în Times Square, New York, chiar înainte de festivitățile de Anul Nou. Un bărbat a rănit mai mulți polițiști, dar nu au fost raportate decese.
Un bărbat cu o macetă i-a atacat pe polițiștii aflați în Times Square, New York, chiar înainte de festivitățile de Anul Nou. Oamenii legii se aflau în cordonul de securitate din piață și au fost răniți bărbatul cu macetă. Vinovatul a fost împușcat în umăr și a fost arestat. Totul a pornit în jurul orei locale 22.00.
„Fără a fi provocat, un bărbat de 19 ani s-a apropiat de un ofițer și a încercat să-l lovească în cap cu o macetă. Bărbatul a lovit apoi alți doi ofițeri în cap cu maceta”, a declarat comisarul de poliție Keechant Sewell, potrivit Sky News. Autoritățile au mai declarat că polițiștii nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Ceremoniile din Times Square nu au fost afectate de incident.
Atac armat într-un club de gay din SUA
Cel puţin cinci persoane au fost ucise şi 18 rănite într-un atac armat într-un club de noapte frecventat de comunitatea LGBTQ în Colorado Springs, statul american Colorado, a anunţat duminică poliţia locală. „A fost un atac armat într-un club local în această seară. Avem 18 persoane rănite şi cinci ucise”, a declarat o purtătoare de cuvânt a poliţiei, Pamela Castro.
Poliţia a fost anunțată cu puţin înainte de miezul nopţii, a mai spus purtătoarea de cuvânt. Pe pagina de Facebook, Club Q se declară „devastat de atacul absurd împotriva comunităţii noastre”. „Mulţumim pentru reacţia rapidă a clienţilor eroici care l-au imobilizat pe agresor şi au pus capăt acestui atac de ură”, adaugă Club Q.
Mai mult, la doar câteva zile distanță, patru elevi au fost împuşcaţi în apropiere de liceul la care învaţă, în oraşul american Philadelphia, imediat după terminarea orelor. „Recentele atacuri cu armă din SUA au lăsat familii cu goluri în inimi şi locuri goale la masa de Thanksgiving. M-am săturat”, a scris Wolf.
Tirurile de miercuri au avut loc lângă liceul Overbrook, în jurul orei locale 11:30 (16:30 GMT). Cursurile s-au încheiat, miercuri, cu trei ore mai devreme, fiind ajunul Zilei Recunoştinţei.