ATAC ARMAT în Australia. Patru COPIII și trei ADULȚI au fost OMOR ȚI în MASACRU. Cel mai GRAV ATENTAT din acest SECOL
- Codrin Dobrescu
- 11 mai 2018, 10:11
Polițiștii au descoperit șapte trupuri neînsuflețite, la o fermă din Osmington, din Australia de Vest, regiunea Margaret River, în jurul orei locale 05.00, vineri dimineața. Patru copii și trei adulți au fost omorâți,. în ceea ce poate fi cea mai mare tragedie cu care statul s-a confruntat, de la masacrul din 1996 de la Porth Arthur.
Două trupuri neînsuflețite au fost găsite în afara clădirii de pe proprietatea rurală, înainte ca alte patru victime, toate copii, să fie găsite, împreună cu un alt adult, înăuntru, spun polițiștii din Australia, conform Daily Mail.
Există informații cu privire la o posibilă crim-sinucidere, în care atacatorul ar fi omorât celelalte șase persoane și și-ar fi pus capăt zilelor, ulterior, dar acest lucru nu a fost confirmat, în mod oficial, de polițiști, conform sursei citate.
Șeful poliției din statul Australia de Vest, Chris Dawson, a descris evenimentele drept „o tragedie semnificativă”. Acesta a spus că la locul incidentului au fost găsite două arme de foc, confirmând, totodată, că mai multe victime au suferit răni de gloanțe.
Osmington se află la 260 de kilometri la sud de importantul centru economic Perth și are doar 135 de locuitori. Dacă atacul este confirmat ca o crimă în masă, ar fi cel mai grav incident de acest tip de la tragicul eveniment de la Porth Arthur din aprilie 1996, când 35 de persoane și-au pierdut viața.