Gaura neagră din inima galaxiei Messier 87, numită M87, a fost ţinută sub observaţie de astronomi în ultimii ani. M87 a devenit cunoscută datorită echipei Event Horizon Telescope care a capturat prima imagine cu ea.
M87 este cunoscută și sub numele de Fecioara A. Este o galaxie eliptică supergiantică în constelația Fecioarei, aflată la aproximativ 53 de milioane de ani lumină de noi. M87 se întinde pe aproximativ 240.000 de ani lumină, mult mai mare decât Calea Lactee (Calea Lactee are aproximativ 100.000 de ani lumină dintr-o parte în alta).
Într-un studiu prezentat în cadrul unei întâlniri a Societăţii Astronomice Americane de către dr. Ralph Kraft, cercetător al Centrului pentru Astrofizică Harvard-Smithsonian, este prezentat modul în care această gaură neagră a emis un jet de material a cărui viteză a atins pe cea a luminii.
„Este pentru prima dată când astfel de viteze extreme ale unui jet cauzate de o gaură neagră au fost înregistrate folosind observatoare cu raze X”, explică dr. Ralph Kraf adăugând: „Am avut nevoie de instrumentele speciale ale telescopului Chandra pentru a face aceste observaţii”.
Găurile negre supermasive precum M87 atrag material spre centrul galactic, totuşi, contrar concepţiilor comune, tot acest material nu ajunge în mod obligatoriu să fie înghiţit de către gaura neagră. Cercetătorii explică faptul că doar o mică parte din material este atras de către atracţie gravitaţională, în timp ce altă mică parte este aruncată înapoi în spaţiu. Atunci când materia este aruncată în spaţiu de către o gaură neagră, jeturile nu sunt neapărat uniforme, ci „modelate” după câmpurile magnetice. Instrumentele telescopului Chandra sunt îndeajuns de fine încât pot surpinde aceste „noduri” care pot apărea şi, mai important, pot să analizeze.
Dar cum e posibil aşa ceva? Pentru că nimic nu călătorește mai repede decât viteza luminii
Datele oferite de către telescop arată că două astfel de noduri aflate la 900 şi 2.500 de ani lumină de gaura neagră sugerează că acestea pot călători la viteze imposibile: 6,3 ori viteza luminii, respectiv 2,4 viteza luminii. La prima vedere, aceste observaţii intră în contradicţie directă cu teoriile şi ecuaţiile emise de către Alber Einstein. „ Este una dintre legile fizicii care spune că nimic nu se poate mișca mai repede decât viteza luminii”, a declarat co-autorul studiului, Brad Snios. „Nu am demontat fizica, dar am găsit un exemplu de fenomen uimitor numit mișcare superluminală”.
Ce înseamnă mișcare superluminală
Mișcarea superluminală implică viteza obiectului și calea sa în raport cu linia noastră vizuală. Când un obiect, în acest caz jetul din materia găurilor negre, se mișcă aproape de viteza luminii și aproape de linia noastră vizuală, creează o iluzie numită mișcare superluminală. Asta pentru că jetul în sine călătorește aproape la fel de repede ca lumina pe care o generează. Având în vedere că M87 se îndreaptă spre noi, generează aceste viteze aparent imposibile, potrivit celor relatate de sciencealert.