Anul 2009 a fost declarat Anul Internaţional al Astronomiei, se arată pe site-ul Astronomy2009.
Anul Internaţional al Astronomiei 2009 este un efort iniţiat de Uniunea Internaţională Astronomică şi de UNESCO, scopul fiind acela de a-i ajuta pe oamenii din întreaga lume să-şi redescopere locul în Univers.
Anul viitor se împlinesc 400 de ani de la prima utilizare a unui telescop astronomic de către Galileo Galilei.
Evenimentele ce vor fi organizate au scopul de a stimula interesul pentru ştiinţă în întreaga lume, mai ales printre tineri.
Sloganul ales pentru a promova evenimentul este "The Universe, Yours to Discover".
"Toată lumea ar trebui să realizeze impactul astronomiei şi al altor ştiinţe fundamentale în vieţile noastre cotidiene şi să înţeleagă modul în care cunoaşterea ştiinţifică poate contribui la o societate mai echitabilă", se arată pe Astronomy2009.
Activităţile anului 2009 vor avea loc la nivel local, naţional, regional şi internaţional. În fiecare ţară s-au creat grupuri care vor organiza aceste evenimente şi care vor stabili colaborări între profesionişti şi amatorii pasionaţi de astronomie.
Pînă acum, 126 de ţări sunt implicate, însă oraganizatorii se aşteaptă la un număr de 140.