Ministerul Sănătăţii vrea să imunizeze, gratuit, împotriva cancerului de col uterin 110.000 de eleve. Campania este însă plină de controverse.
Astăzi începe prima etapă a vaccinării împotriva cancerului de col uterin la elevele de clasa a IV-a, în cadrul campaniei iniţiate de Ministerul Sănătăţii (MS). Prima doză de vaccin le va fi administrată fetiţelor de 10 şi 11 ani în această săptămână, urmând ca elevele să primească următoarele două doze în ianuarie şi mai 2009.
Unul dintre produsele folosite - vaccinul Gardasil, produs de compania americană Merck Sharp&- Dohme - a stârnit controverse în Occident, unde mai multe femei au murit după ce au fost vaccinate. Autorităţile americane au infirmat însă legătura dintre vaccin şi decese.
Pe de altă parte, nu se cunoaşte cu exactitate perioada pentru care cele două vaccinuri folosite de MS oferă protecţie împotriva cancerului. În acelaşi timp, specialiştii se contrazic şi asupra vârstei la care ar trebui făcută vaccinarea. Eficienţă limitată Astfel, în timp ce unii specialişti susţin că ar exista date conform cărora vaccinul are efect cinci ani, reprezentanţii firmelor care au scos pe piaţă cele două vaccinuri admit că nu pot spune cu siguranţă care este perioada de protecţie. La vaccinul Gardasil sunt în curs studii pe un lot de 5.000 de femei care au fost vaccinate în urmă cu cinci ani şi nu s-au infectat cu virusurile răspunzătoare de apariţia cancerului. În acelaşi timp, la produsul Glaxo, Cervarix, la peste şase ani de la vaccinare femeile aflate în studii nu au fost infectate.
Mai mult, preşedintele Societăţii de Epidemiologie, Gheza Molnar, spune că nicăieri în lume nu se face vaccinare în masă de la 11 ani. „Este mult prea devreme. În alte ţări se recomandă vaccinul de la 12-14 ani“, susţine acesta.
În replică, preşedintele Comisiei de Boli Infecţioase din MS, Adrian Streinu Cercel, afirmă că particularităţile României au impus vaccinarea la clasa a IV-a: „Am vrut să prindem fetele care nu mai frecventează şcoala din clasa a V-a“.
Adrian Streinu Cercel, preşedintele Comisiei de Boli Infecţioase din MS: "S-a constatat că la această vârstă se înregistrează cel mai bun răspuns al organismului la vaccin. În plus, am vrut să prindem fetele care nu mai merg la şcoală din clasa a V-a." OPŢIUNI Părinţii pot refuza în scris vaccinarea
Potrivit MS, campania de vaccinare are drept scop scăderea ratei de infecţie cu Virusul Papiloma Uman (HPV), fenomen care va determina o reducere semnificativă a riscului de cancer de col uterin. Vaccinarea nu este însă obligatorie.
> Astfel, părinţii care nu doresc să-şi vaccineze copiii vor trebui să dea o declaraţie scrisă - sau să o completeze pe cea tip, primită de la şcoală - prin care refuză vaccinarea.
> De asemenea, părinţii vor trebui să-şi dea acordul scris şi pentru vaccinare.
> Conform medicilor, vaccinarea poate cauza reacţii adverse imediate precum înroşire, durere, inflamaţie, vânătăi, prurit la locul înţepăturii sau febră.
> Fetiţele care nu vor putea fi vaccinate deoarece lipsesc de la şcoală ori sunt bolnave vor fi reprogramate ulterior.