Vremea va fi foarte caldă astăzi, cu valori apropiate de pragul de caniculă, anunţă meteorologii.
Termometrul va indica maxime de 35 de grade Celsius în zona Olteniei, cele mai mari valori termice din această primăvară. În restul teritoriului, temperatura aerului va avea valori maxime cuprinse între 18 şi 19 grade Celsius, în nordul Moldovei, şi până la 30-33 de grade Celsius în Muntenia şi Banat. Temperaturile ridicate se datorează unei mase de aer cald care vine din zona mediteraneeană. Aceasta se va deplasa spre vestul continentului, dar va reveni deasupra ţării noastre la sfârşitul acestei săptămâni.
Începutul de caniculă nu va fi prezent însă în toată ţara: în jumătatea de est, în zonele de deal şi de munte, cerul va prezenta înnorări ziua şi în prima parte a nopţii şi este posibil să plouă. Potrivit prognozei Administraţiei Naţionale de Meteorologie, cantităţile de apă vor fi mai însemnate pe arii restrânse în sud-est, centru şi la munte. Totodată, sunt condiţii de grindină.
Mâine, vremea va fi în general frumoasă, cu ploi slabe la deal şi la munte. Temperaturile maxime, în scădere mai ales în jumătatea de sudvest a ţării, se vor situa în general între 20 şi 28 de grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între 6 şi 16 grade Celsius. Începutul de weekend vine cu cer înnorat şi averse.