Guvernul face eforturi constante pentru a se pregăti și pentru a face față și mai bine pandemiei provocate de noul coronavirus, a declarat, luni seară, premierul Orban.
Premierul Ludovic Orban a declarat, luni, că Guvernul face eforturi să se pregătească pentru un eventual val trei al pandemiei, menţionând că, deşi orice măsură de restricţie generează extrem de multă opoziţie în societate, şi-a asumat introducerea de astfel de restricţii tocmai pentru că sunt absolut necesare.
„Facem eforturi constante pentru a ne pregăti pentru a face faţă şi mai bine. Practic, puteţi vedea că am făcut progrese, sigur, nu pot să zic că sunt la nivelul nevoilor, dar am făcut progrese pe toate liniile şi în materie de echipamente de protecţie, de aparate de diagnosticare Real Time PCR.
Acum achiziţionăm şi 3 milioane de teste rapide pentru a fi folosite pentru personalul medical, pentru beneficiarii serviciilor din căminele cu vârstnici, cu persoane cu dizabilităţi, centre cu copii. Încercăm şi aici să creştem capacitatea de testare cu noul tip de teste rapide. În ceea ce priveşte creşterea capacităţii de tratare în secţiile de terapie intensivă, vedeţi cu precizie că, deşi nimeni nu ar fi crezut, astăzi există în terapie intensivă aproximativ 1.180 şi ceva de pacienţi care beneficiază de tratament medical şi creştem în continuare capacitatea de tratare”, a afirmat Orban, întrebat în legătură cu apariţia unui eventual al treilea val al pandemiei în luna februarie.
Plan de creştere a capacităţii de tratare, prin introducerea de noi spitale în dispozitivul anti coronavirus
„Sigur că avem o limită dată de lipsa de personal, de pe o parte, şi de condiţiile tehnice. Pot să spun că în materie de aprovizionare cu oxigen facem eforturi permanente pentru a creşte capacitatea. La Spitalul Colentina, de exemplu, consumul de oxigen a crescut faţă de luna iunie de cinci ori. În foarte multe spitale a crescut şi, pe măsură ce se înfiinţează noi secţii de terapie intensivă, creşte în continuare consumul de oxigen şi trebuie să facem faţă pentru a asigura.
La Spitalul Malaxa, pentru a putea pune în funcţiune cele nouă paturi de la Secţia ATI, este nevoie de un rezervor suplimentar de oxigen care să furnizeze oxigenul necesar. Facem eforturi constante, dar nu ne dorim situaţia în care să ajungem aproape de limită sau la limită. Dacă oamenii înţeleg, respectă măsurile, putem să oprim creşterea numărului de cazuri şi să ajungem pe un trend descendent, astfel încât să se reducă numărul de persoane care să aibă nevoie de tratament, mai ales în secţiile de terapie intensivă”, a adăugat Orban.
Premierul a precizat că Executivul şi-a asumat introducerea de restricţii, deşi acestea generează opoziţie în societate.